In semn de protest...

joi, 31 iulie 2008

... fata de toti cei care considera ca e "cool" si "trendy" si "kinky" si oricum ar mai fi sa vorbesti romana si engleza "fifty-fifty" sau, mai rau, 1/4 la 3/4: promit sa ma chinui sa elimin din vocabularul meu cuvinte ca "fuck", "shit", "whatever" si "jeeeesus", singurele in limba lui Shakespeare pe care le folosesc in vorbirea curenta.

Nu sunteti nici cul, nici trendi, nici chinchi, nici smart, nici, miuzicali spiching, rock frate! Sunteti ca niste copii tampiti, care vor sa arate ei ce destepti sunt si sa le creasca lor "pipota" vazand cum altii in jurul lor s-ar putea complexa sau, eventual, uita crucis. Adica, hai, poate unor pustani le-as mai gasi o scuza in faptul ca vor sa se dea "rotunzi"... Dar cand vad "pretentiosi" care au impresia ca sunt trei clase peste tine doar pentru ca iti vorbesc intr-o limba "universal valabila"...

Sincer, va dispretuiesc la fel ca pe maghiarii care au pretentia sa vorbeasca numai ungureste si sa-i inteleaga lumea si sa li se adreseze la fel... de parca limba lor ar fi vreun dialect al limbii romane. Vreti sa vorbiti doar in engleza si va simtiti bine facand asta? Granitele s-au deschis fratilor, drum bun! As fi tare curioasa daca, odata ajunsi intr-o tara in care ati putea sa va simtiti in largul vostru pentru ca nu mai trebuie sa vorbiti jenanta limba romana, v-ati mai simti la fel de destepti ca atunci cand, cu un aer neam-prostesc de superioritate, imi vorbiti mie sau altora, romani, din pacate pentru voi, in engleza.

Pentru ultima oara, pe limba "voastra": FUCK OFF!

Later edit: A nu se intelege ca am probleme cu toti vorbitorii de limba engleza, ci doar cu cei care fac "fala" din asta. Si nici cu utilizatorii de neologisme sau cuvinte importate... Nu sunt un pui de Pruteanu, doar mi se pare o lipsa crunta de originalitate si personalitate sa te ascunzi dupa o limba straina in loc sa lasi gura sa ti se umple de sensul romanesc al cuvintelor, oricare ar fi ele.

Ma declar handicapata... oficial!

marți, 29 iulie 2008

M-a apucat dorul de cantari si mi s-a nazarit sa invat sa cant la chitara. Dupa doua saptamani de zdranganit Cantecul Gamei (il gasiti pe una din Cutiutele Muzicale... da, alea pentru copii, nu ranjiti), intro-urile de la One, Fade to Black si Nothing Else Matters, ma declar oficial handicapata si incapabila sa cant acorduri mai complexe. Eu totusi voi incerca in continuare, voi "zgaria" urechile vecinilor si intre timp poate se ofera cineva sa-mi rupa degetele de la mana stanga (unul de altul) ca sa fie mai flexibile. Daca reusesc, intr-un fel sau altul, ma voi lauda pe aici, cu siguranta.

Serată Metallică

sâmbătă, 26 iulie 2008


M-am uscat suficient de bine incat sa consemnez aici ca a fost METALLICA! Nu am de gand sa fac vreun comentariu jurnalistic pertinent (nu am chef de asa ceva) sau vreo analiza muzicala ca la carte (nu ma pricep).

A fost, deci, 23 iulie, stadionul Cotroceni, ploaie crunta, Metallica. Au deschis The Sword, o trupa infiintata, am citit, prin 2003, care m-a facut inca o data sa ma inteleg eu pe mine atunci cand prefer sa raman la batraneii rock-ului decat sa-mi incarc mintea cu nou. Instrumental au sunat bine (parerea mea), si ar fi fost bine sa nu aiba solist. Dar hai sa zicem ca sunt in crestere si ca mai au mamaliga de mancat pana sa ajunga "greuceni". Sau pana sa vina cineva la un concert doar pentru ei. Chiar glumea cineva pe langa mine: "cum ar fi sa fie unii care au venit doar ca sa vada The Sword si sa plece inainte de Metallica?".

Am zambit si am preferat sa astept Metallica. Mi-era putin frig, nu stiu daca de la ploaie sau de la emotie. Nu am fost la concertul din '99, asa ca am luat o piatra-n gura, ca cica asa se face prima data, si am clantanit-o pana am facut nisip. Si a inceput. Stiti cum fac copiii cand nu stiu cum sa-si arate bucuria? E, cam asa eram eu. Parca eram stana de piatra, statuie de metal. Nu reuseam sa reactionez si aveam impresia ca nu sunt incantata. Pana la urma am rupt de pe mine plasticul care ar fi trebuit sa ma mentina uscata si am lasat ploaia sa ma trezeasca din amorteala.

Zic unii ca Hetfield nu ar fi fost in forma de zile mari, ca Hammet si Trujillo si-ar fi batut putin joc de chitara si bass. Poate au dreptate, poate au mai vazut Metallica in concerte, dar pentru mine a fost suficient. Iar Lars... Eu, una, obisnuita sa stau cu ochii si urechile pe tobosari la concerte, am ramas "tablou" in repetate randuri. Cum, frate, sa dai in ele de parca ar urma sa-ti iasa sufletul si sa nu schitezi nicio grimasa din cauza efortului?!?

S-au cantat Creeping Death (1984), For Whom The Bell Tolls (1984), Ride The Lightning (1984), Harvester Of Sorrow (1988), Sanitarium (1986), Four Horsemen (1983), And Justice For All (1988), No Remorse (1983), Fade To Black (1984), Master of Puppets (1986), Whiplash (1983), Nothing Else Matters (1991), Sad But True (1991), One (1988), Enter Sandman (1991), pe bis s-a revenit cu Last Caress (1998), So What (1998), iar finalul a fost apoteotic cu Seek And Destroy (1983).

Mi-a parut foarte rau ca nu am fost si la concertul unde s-au cantat Unforgiven (potrivit Pro TV) si Kill'em All (?!?!???, potrivit Mediafax). Si ca n-am fost la concertul Depeche Mode, ca sa pot face si eu o comparatie ca in Romania Libera (de parca ar fi loc de asa ceva!!!).

Spectacolul de pe langa muzica a fost aproape absent. Nu ca as plange prea tare dupa asa ceva, e doar o remarca. In fond, nu asta conteaza la un concert Metallica. Oricum, genial show-ul pirotehnic care a facut intrarea in One.

Despre atmosfera din public nu pot sa scriu prea multe, pentru ca nu am vazut-o din afara, ca sa pot avea o parere generala. In preajma mea s-a cantat, s-a facut pogo, s-a dat din cap, eu am fost la un pas sa-l musc de gat pe unul la care, nu stiu cum (eram la limita dintre gazon A si gazon B), a ajuns o pana de chitara. Dar... soarta... colectia mea de "suveniruri" ramane formata dintr-un bat de tobe de la Tavi Pilan (Cargo).

De notat si ca intrarea/iesirea in/din stadion s-au desfasurat in conditii rezonabile. Sonorizarea, in "bucata" mea, a fost buna, nu am de ce sa ma plang, mai ales ca eram de-a dreptul inspaimantata de faptul ca stadionul Cotroceni nu pare a fi unul prea indicat pentru concerte, avand in vedere ca peluzele si tribuna I sunt construite din schele, printre care sunetul "fuge" ca dracii.

A fost, asadar, Metallica, iar acum Maiden bate la usa cu manuta imbatranitului Eddie. Ma astept la mult mai mult de la ei si sper sa nu fiu dezamagita.

Nonsens

duminică, 20 iulie 2008

E gol... totul in jur... fara sens... e praf... uscaciune... vine ploaia... totul va fi acoperit de noroi... Pierd... sau nici nu am avut... Ma inconjor cu vid... si ma umplu cu cantec... fug de cuvinte... nu mai vreau nici sa scriu... Plec de langa mine... si eu... spre undeva... nu iau nimic, sa n-am ce pierde...

Amintiri din copilarie

miercuri, 16 iulie 2008



Cei trei plus Mihai si inca unii -sunt sarac
Asculta mai multe audio Muzica »

luni, 14 iulie 2008

Miroase a nisip amestecat cu crema ... a sare amestecata cu briza ... a cort amestecat cu scoica ... a bere amestecata cu orizont ... a soare amestecat cu nori ... a motaiala pe plaja imediat dupa rasarit ... a suflet prins in mrejele algelor in timp ce pietrele ii zgarie invelisul din piele arsa ... a foc ...

Adulmec ... strang la piept amintirea si ma invelesc cu ea ... inspir adanc ... clocotesc ... nu mai incap in mine ... ma rostogolesc ca un val care, nătâng, se incapataneaza sa imbratiseze stanca ce-l asteapta la mal ... ma legan pe creasta lui ... adorm ... visez albastru ... si un vant turbat... il rog sa nu ma aduca inapoi ... nu inca ... vreau sa raman acolo ... hai cu mine ... sa ne amestecam printre guvizi si caluti de mare ... hai sa nu ne intoarcem la gri ... sau e prea tarziu?

Decizie unilaterala

sâmbătă, 12 iulie 2008

Aduc la cunostinta tuturor, pe aceasta cale, ca demisionez!

Incepand cu cand vreau eu! Si din ce vreau eu! Si fara preaviz!

Incep cu functia de adult (chipurile) responsabil! Pe care incerc sa nu o iau niciodata in serios. Tocmai de asta si pentru ca am obosit, anunt "conducerea" ca sunt incapabila sa ma mai gandesc la eterna zi de "maine". Nu mai fac fata programului incarcat de probleme gen orar prelungit la serviciu, datorii, factura la telefon, la cablu, la Internet, consum de apa, lumina si ce mai am prin casa (aerul si aerele din fericire sunt gratis) si de orice alte surse de stres a caror simpla enumerare ar starni o furtuna intr-un "glob".

Demisionez si aleg sa copilaresc in "nesimtire". Atat de mult cat voi putea. Cine are o problema cu asta sa se inscrie pe lista de asteptare. O voi citi cand voi hotari ca a venit ziua sa ma maturizez. Deocamdata imi iau "vacanta". O vacanta fara teme la matematica si lectura obligatorie. Voi aprofunda doar geografia (capitolul relief), fizica fluidelor (principiul lui Bachus: un lichid cufundat intr-un corp...) si ce s-o mai nimeri sa am chef. Ma voi plimba printr-un muzeu inventat de mine, in care opere de arta vor fi norii, care vor avea forme de "ce-vreau-eu", voi citi in stele la lumina lunii, ma voi da in leagan si voi asculta vantul. Traiesc pentru azi.

Si sa nu indrazneasca cineva sa ma trezeasca din vis!

Americanii-s de vinaaaa...

joi, 10 iulie 2008

4 iulie... dimineata... numar orele pana plec la mare... merg pe jos spre munca... poate asa trece timpul mai repede decat daca zac intr-un cazan de ratb... la eroilor cedez... iau autobuzul... n-am baterie la mp-tz... vreau sa ascult vama, sa simt ca sunt deja pe drum... ma multumesc cu radioul din 336... matinal... pe doua voci mi se spune ca e ziua americii... ba pe naiba... e ziua in care plec la mare... mi se darama gardul mie de america... cele doua voci, una masculina, una feminina, incep sa cerseasca drept de libera intrare in sua... mi se face greatza... vreau castile mele, care ma feresc de mizerii... lovitura de gratie cade ca un bolovan in mijlocul carului de nervi care am devenit: in difuzoare incepe sa rasune imnul sua... nici nu vreau sa stiu cum se numeste... nu-s vreo nationalista, dar parca de 1 Decembrie nu am auzit la niciun post privat de radio "Desteapta-te, romane!"... poate pentru ca, doamne fe', ne-ar putea veni mintea la cap... am putea sa indraznim sa nu mai fim milogi si "aplecati"... sictir!