Eurovision 2010: Mai repede am câştiga prin neprezentare

duminică, 7 martie 2010


Fuse şi selecţia naţională pentru Eurovision, iar în mai la Oslo ne va reprezenta cuplul Paula Seling & Ovi, cu piesa Playing with fire. Nu-mi dau cu părerea despre şanse, pentru că n-are rost. Oricum, acolo se va pleca doar cu gândul "ferească Ăl de sus să câştigăm, că oricum n-avem noi unde, şi cum, şi cu ce să organizăm festivalul".

Concluzia serii: MĂ DOR URECHILE!!!!

N-aş putea spune ochii, pentru că mai mult am ascultat, având cu totul alte treburi în timpul transmisiunii. Dar faptul că nu am privit imaginile decât pe alocuri nu m-a împiedicat să remarc interpretările JALNICE ale multora dintre interpreţi.

Singurele piese care mi-au plăcut au fost Paula Seling & Kamara - It's not too late (care a avut şi o interpretare mai de doamne ajută), Zero - Lay me down şi Lulu & The Puppets - Searching for perfect emotion (nu e deosebită, dar mie mi-a plăcut, cu excepţia momentelor în care solistul se forţa să "urce"). Ah, şi ultimele trei piese din concurs s-au cântat când eu eram în drum spre casă, deci n-aş putea avea o părere.

Restul mi s-au părut PRAF (cei mai horror au fost băieţii ăia de la Pasager, care n-au avut niciun Dumnezeu) CA INTERPRETARE. Mi-ar mai fi plăcut, poate, şi Lora & Sonny Flame cu Come along, dacă ar fi fost în stare să nu gâfâie pe scenă şi să nu le patineze vocile spre a-mi zgâria auzul în timp ce dansau.

Simpatic recitalul lui Horia Brenciu (şi Crişan), căruia cred cu tărie că i s-ar fi putut găsi o parteneră mult mai potrivită şi care ar fi dat şi muuult mai bine pe sticlă decât don'şoara bloandă care i-a stat alături şi a cărei voce "suavă" mi-a mângâiat timpanul cu barosul.

Cam astea-s primele impresii (şi probabil singurele) de după Selecţia Naţională Eurovision 2010. Restul ţigănelilor... să fie la ei acolo!

Oricum, mai mari şanse de câştig am fi avut prin neprezentare. Am zis!

2 comentarii:

Genialul spunea...

Eu unul tineam cu Lora & Sonny Flame, dar m-au cam dezamagit. Acum ce sa zic... nu sunt foarte incantat de alegerea facuta, dar macar Paula Seling are voce.
Avand in vedere ca deja sunt multe balade inscrise in finala de la Oslo... poate sare iepurele de undeva pentru o clasare in finala.
Toate cele bune,
G!

Adi Mihăilă. spunea...

Pă sisteeeeeeeeeeeeeem !!!