Pustiu

duminică, 14 noiembrie 2010

Sufla vantul prin mine si urla furios a pustiu, printre geamurile sparte ale sufletului. Incerc sa fac focul in mine si sa-l feresc de curent, sa poata macar sa palpaie, sa nu fie frig si intuneric.

Ma uit pe geam si dincolo de el zilele curg la fel. Mereu aceleasi, mereu aproape goale de sens si mereu prea greu. Si nu aduc nicio schimbare nici dincolo, nici dincoace de geamuri.

Compact -- Toamna In Sufletul Meu

Asculta mai multe audio diverse

Abonatul nu poate fi contactat

duminică, 7 noiembrie 2010

"Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?"

(Tudor Arghezi)

Dormi în pace...

luni, 13 septembrie 2010

Cică Raiul n-ar fi un loc cu norişori, îngeraşi care cântă la harpă şi fluturaşi, ci (am învăţat eu dintr-un film) acel loc din viaţa ta în care ai fost cel mai fericit şi în care, după moarte, ai ocazia să "trăieşti" la infinit, bucurându-te de momentele alea care te-au făcut să te simţi cel mai împlinit...

WOW: Queen în varianta Elton John + Axl Rose

marți, 31 august 2010

Nu mi-a plăcut niciodată să aud Queen în interpretarea altor artişti. Freddie Mercury era unul singur şi cu asta basta. Dar...

Pur şi simplu din întâmplare am găsit asta:



Am de zis doar atât: Impresionant!

Promit să caut în întregime concertul tribut pentru Freddie Mercury (1992) , poate intru în atmosferă şi îmi schimb părerea despre piesele Queen interpretate de alte voci. Mi se pare electrizant publicul...

Concert: Gary Moore rullllllzzzzzz!!!!

luni, 19 iulie 2010

Gary Moore e un Zeu! Era cât pe ce să-i ratez concertul de la Ciuc Summer Fest (Zone Arena), dar am reuşit să ajung pe ultima sută de metri (mulţumesc, Geooo!!!). Aşa cum m-am aşteptat, a rupt chitara în două. Poate se putea şi mai bine (adică s-o rupă în trei, patru :D), dar eu am savurat fiecare notă, fiecare riff şi mărturisesc că am stat "zbârlită" pe toată durata cântării, adică vreo oră jumate (în concluzie, mă doare pielea).


Despre ce poate omul nu-s prea multe de spus, pentru că simt că i-aş "faulta" munca. Zic doar atât: JOS PĂLĂRIA!

Sunt însă cât se poate de dezamăgită de public! Sau mai bine zis de lipsa lui! Mi se pare dezolant să fii Gary Moore şi să cânţi la un festival în faţa a (poate) patru mii de oameni. Şi aici nu e de acuzat lumea (chiar dacă publicul român e obişnuit cu chestiile cât mai "moca" posibile), cât organizatorii, care au stabilit preţuri cam prea piperate pentru ce au oferit. În plus, Zone Arena mi se pare un loc absolut jenant pentru un concert care se vrea a fi decent. Sau poate că nu a fost amenajat cum trebuie. Recunosc că nu am fost în ziua cu Faithless şi nici în cea cu Pink Martini, pentru că nu sunt genul meu, dar în momentul în care am pus piciorul în curtea aia care seamănă cu a unei fabrici m-a luat plânsul când am văzut cât de puţină lume era.

Măcar publicul din faţa scenei nu l-a lăsat pe Gary să regrete prezenţa în Românica. Restul, slăbuţ. La tribună cel puţin era indicat să nu ridici mâinile şi să nu te bucuri prea tare, ca să nu-i deranjezi pe cei care jucau Sudoku pe telefonul mobil. Oricum, am văzut şi oameni pe la vreo 50 de ani care au trăit la intensitate maximă concertul şi m-am bucurat că nu chiar toţi erau persiflanţi sau ignoranţi ca un nene care voia One more try (parcă pe asta o cânta Timmy T?).

A, şi încă ceva. Dacă la concertul unui chitarist de excepţie ca Gary Moore nu s-a angajat un regizor care să ştie că pe solo-urile de chitară trebuie dat pe ecranele alea mari omul ăla care îşi rupe degetele făcând ce vrea el din coarde, mai bine ne lăsăm de organizat astfel de evenimente! M-a enervat groaznic faptul că, stând undeva de unde nu puteam vedea prea bine scena, trebuia ca în timpul solo-urilor să-l văd pe nenea de la clape. Sau pe basist. Jenant!

Să scriu sau să tastez? Aceasta-i întrebarea...

sâmbătă, 3 iulie 2010

Taste, mouse, monitor, procesor, restart, google... aaahhhh... ma seacă. Încep să dezvolt o aversiune faţă de tot ce înseamnă computer.


De ceva vreme, când am ceva de scris, cu sau fără chef, nu mai pot să o fac decât cu pix pe hârtie. Sau cu creion... obligatoriu cu gumă la un capăt. La fel am făcut şi cu textul de faţă, pe care îl transcriu acum, când simţurile îmi sunt cât de cât amorţite.

Ideile refuză să se mai aştearnă peste vreun word document sau peste vreun notepad, degetele (destul de iuţi, de altfel) îşi pun piedică unul altuia deasupra tastaturii. Îmi place la nebunie să văd cum pasta aşterne pe hârtie gânduri mai mult sau mai puţin inspirate. Scriu urât, dar e o adevărată desfătare să desenez, cu sau fără talent, litere pe hârtie. M-am săturat de tehnică, de calculatorul care îmi mănâncă cel puţin jumătate din zi. Scaunul din faţa lui parcă e scaunul electric, aşa că îl evit pe cât posibil. Prefer să scriu pe genunchi, ador asta. Iar un stilou şi o călimară ca în clasele I-IV cred că m-ar bucura acum la fel de mult ca o înjumătăţire a preţului la ţigări. (Ah, ţigările sunt accesoriu obligatoriu în procesul de scriere).

Am iar bătătură la degetul mijlociu de la mâna dreaptă (ăla pe care se sprijină pixul, nu vă lăsaţi minţile să zburde aiurea) şi mă ustură şi e dulce-amăruie atunci când o rup cu dinţii (de la nicotină probabil :D).

Cuvintele sunt parcă mai pline de sens pe hârtie, chiar dacă nu spun poate mare luru.

Scriu şi mi-e dor să scriu. Mi-e dor de scrisul de mână. Cred că o să redeschid "cutia Pandorei", adică un rucsac vechi, din liceu, care ascunde bileţele trimise în timpul orelor, caiete în care scriam cu colegii adevărate conferinţe (aveam probleme importante, dom'le) şi pe care le găsea mama şi se îngrozea când citea din ele, pagini întregi cu problemele existenţiale ale vremii pe care le umpleam în nopţi lungi de nelinişte în care îmi ţinea companie doar un casetofon vechi şi casete cu muzici înregistrate de pe radio...

Mi-e dor să-mi văd scrisul, să văd cum a evoluat în timp, să râd când văd în ce hal "desenam" anumite litere, să-mi amintesc cum creşteam. Şi să redescopăr sensuri pe care le găseam atunci în te-miri-ce. Mi-e dor să scriu cu adevărat şi simt că asta se poate face doar "ad-labam".

Tastatura ne robotizează, ne transformă sentimentele în plastic, le mecanizează cu o viteză de 70-80 de cuvinte pe minut (inclusiv părţile de vorbire insignifiante, formate din 1, 2 litere). Le aleargă şi le face să gonească şi să se ascundă în scorburile sufletului.

Mă amuzam la începuturile mele în presă pe seama "bătrânilor" care refuzau să ţină pasul şi preferau să-şi scrie textele fie de mână, fie, în cel mai bun caz, la vreo maşină veche de scris, pentru ca apoi să le dea la "culegere". Mă întrebam ce căutau într.un domeniu în care eram învăţaţi că viteza de livrare a informaţiei e esenţială. Nu le înţelegeam încăpăţânarea de a rămâne în urmă şi poate că nu o înţeleg nici acum. Dar cred că încep să înţeleg de ce le plăcea SĂ SCRIE...

Act de prezenţă

joi, 27 mai 2010

N-am crăpat, spre tristeţea unora, deşi a trecut o groază de timp de când nu m-am mai "produs" pe aci. Aşa că mătur puţin pânzele de păianjen, de ochii soacrei şi de dragul de a "semna condica"...


De 1 Mai m-am muncit din greu prin Vamă, restul contează mai puţin... Important e că vine, bibicule, căldura şi că s-a terminat caricatura de campionat de (cică) fotbal de pe la noi şi că de acum încolo sper să-mi petrec cât mai multe week-end-uri pe malul mării, cu cortul pe plajă şi trupa de şoc alături... Încep de acum şi nu mă gândesc că peste vreo 2 săptămâni începe Mondialul. Tot de fotbal. Om vedea atunci ce-o fi... Între timp... am plecat! Menţin rugămintea de "DND" de la postul anterior.

O vară frumoasă şi suportabilă tuturor!

Weekend "viciat"... DND

vineri, 16 aprilie 2010

Două zile mă dopez cu cele patru "droguri" din imaginea de mai sus... DNFD

UPDATE: Ce bine-ti şade, nene Locic!

vineri, 9 aprilie 2010

S-a ajuns nenea Marius Locic! Sau l-au ajuns. BLESTEMELE!


I-au făcut ăştia de la DNA cadou o pereche de brăţări cu lanţuri între ele! Cică să nu te bucuri de răul altuia, dar de data asta chiar nu mă pot abţine!

O fi el reţinut doar pentru 24 de ore, dar sper că doar aşa, de încălzire... Pentru că nea' cais ăsta merită să putrezească cu gratiile în braţe... Şi sper ca banii pe care ştie el cui nu i-a dat să se fi evaporat şi să nu-i poată folosi ca să scape prea curând. Ştie el ce i-a urat lumea să-şi cumpere de ei ;)

Nu pot să-i urez decât "la mai mare!". Muahahahahahahaha!!!!

UPDATE (10.04.2010): La miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis arestarea preventivă a lui Marius Locic, aceeaşi sentinţă fiind dictată şi contra judecătorului Florin Costiniu şi a "regelui asfaltului" Costel Căşuneanu. Yuppppyyyyy!!!!

La întoarcerea în arestul Poliţiei Capitalei, Locic declara: "Nu mă aşteptam la această decizie. Am încredere în justiţie şi că se va face dreptate".

Păi aşa să-i ajute Dumnezeu, că la ce dreptate merită el... Dreptatea ăluia care "nu este escroc, nu este ţepar, nu este bandit", cum spunea mister Voicu... Săracu' Locic... Amărâtul de el... e cel mai "cinstit" om pe care l-am văzut şi cu ochii lui de mieluşel ar putea chiar să păcălească pe cineva că e vreun sfânt... Dar la câte suflete l-au blestemat, s-ar putea să se fi strâns laţul cam tare la par...

Îi doresc să-l elibereze...

... lunea nu, că nu se dau bani de lunea, că îţi merge prost după aia toată săptămâna
... marţea nu, că-s trei ceasuri rele şi nu se fac gesturi necugetate
... miercurea nu, că e zi de post şi reculegere, nu se dau bani
... joia nu, că e zi cu nume din doar trei litere
... vinerea... ce rost are?, că doar vine weekend-ul şi deh, stă lumea închisă
... sâmbăta şi duminica sunt zile de odihnă de la stat, nu lucrează nici băncile

ŞOC: Pisica din Shrek există

miercuri, 17 martie 2010

NU MAI SALVAŢI VAMA VECHE!!!

marți, 16 martie 2010

După lupte seculare cu nămeţii, cu codurile hepatice şi cu astenia accentuată cu fiecare weekend pe care îl petreceam în prea frumoasa şi înzăpezita Capitală, a venit şi ziua în care m-am văzut în Vama Veche pentru prima oară pe 2010.


Nu mai aveam răbdare până la 1 Mai! Şi am prins două zile de vis. Cu briză rece care îngheţa mirosul de mare în nări, cu soare care mângâia miile de scoici de pe o plajă mai mare ca niciodată. Cu o "baltă" gri de rece şi cu o linişte numai bună de savurat până îţi pleznesc urechile în timp ce zaci tolănit pe nisip, cu prietenii şi vodca.




Şi cu un cer la răsărit atât de limpede cum nu am văzut nici vara...


Pescăruşii erau şi ei acolo. Nu-i mai gonea zgomotul şi balamucul. Urma unui singur toc pângărea nisipul călcat doar de păsări şi de câini.


Totul doarme în Vamă şi aşteaptă hoardele de "salvatori" care se încăpăţânează să considere staţiune acest sătuc care altă dată era al boemilor şi al celor care refuzau să trăiască după tiparele impuse de lumea asta din ce în ce mai scorţoasă şi mai teleghidată.





În Vama Veche s-a construit, vizavi de Corsarul, un hotel de 4 stele. Frumos, n-am ce zice, dar DIN ALT FILM! Parcă din filmul ăla cu staţiuni făcute pentru aşa ceva, dar pe care nu încearcă nimeni să le resusciteze.


În Vamă sunt mai frumoase margaretele decât stelele, băi domnilor salvatori! Ca să nu mai vorbesc de corturi şi, în cel mai rău caz, de rulote.

M-a întrebat cineva la revenirea la muncă dacă nu era tristă Vama atât de "moartă". NU! Era mai proaspătă decât am văzut-o eu vreodată! Poate doar cei care s-au născut la timp pentru a o cunoaşte cum era odată au mai văzut-o aşa. Respira şi nu se îneca cu niciun smoc de cocalari traşi la xerox unii după alţii!




E adevărat că se văita că o cam dureau bordurile contra naturii pe care i le-au aplicat "salvatorii" şi dalele care plombează acum drumul de lângă Stuf. Pomişorii plantaţi pe marginea plajei şi băncuţele montate la ceea ce ar urma să fie umbra lor nu cred că vor avea viaţă lungă, că doar vine vremea focurilor.


Mi-e şi frică să mă gândesc că pe Magheru, între borduri, va "răsări" în curând asfaltul pe care tocurile vor ţocăni în draci şi care o să ne ardă sufletele când se va încinge sub soare. Mai lipseşte un McDonald's în loc de Papa la Şoni şi putem să cântăm "veşnica pomenire".

Singurul lucru bun în procesul ăsta de modernizare sunt canalele. Tre' să aibă şi aurolacii un loc unde să se cazeze în vacanţă... Şi pentru asta au nevoie de betoane, că doar n-or să umble cu râme între degetele pline de praf...


Mai avem poate doar anul ăsta să ne bucurăm de ce ne-a mai rămas din Vamă. După aia s-ar putea să trebuiască să ne mutăm, pentru că ancorele de cort nu se înfig tocmai uşor în asfalt. Eu nu zic la nimeni unde mă mut, ca să nu încerce cineva să salveze şi acel loc. Sau poate o să încerc să-i păcălesc pe "salvatori" că mă mut cu cortul unde nu este durere, nici întristare, nici suspin... Să se ducă să mă caute acolo şi poate găsesc ceva de modernizat...

P.S. Salvaţi, bă!, Constanţa, că nici Afghanistanul după bombardament nu arăta în halul ăsta. Acolo Mazăre creşte gropile mai bine decat pe fi-su! Măcar să le educe să se dea dreaq din drum când vine maşina!

P.S.2 Dă-mi o vodcă, să îmi treacă...

Eurovision 2010: Mai repede am câştiga prin neprezentare

duminică, 7 martie 2010


Fuse şi selecţia naţională pentru Eurovision, iar în mai la Oslo ne va reprezenta cuplul Paula Seling & Ovi, cu piesa Playing with fire. Nu-mi dau cu părerea despre şanse, pentru că n-are rost. Oricum, acolo se va pleca doar cu gândul "ferească Ăl de sus să câştigăm, că oricum n-avem noi unde, şi cum, şi cu ce să organizăm festivalul".

Concluzia serii: MĂ DOR URECHILE!!!!

N-aş putea spune ochii, pentru că mai mult am ascultat, având cu totul alte treburi în timpul transmisiunii. Dar faptul că nu am privit imaginile decât pe alocuri nu m-a împiedicat să remarc interpretările JALNICE ale multora dintre interpreţi.

Singurele piese care mi-au plăcut au fost Paula Seling & Kamara - It's not too late (care a avut şi o interpretare mai de doamne ajută), Zero - Lay me down şi Lulu & The Puppets - Searching for perfect emotion (nu e deosebită, dar mie mi-a plăcut, cu excepţia momentelor în care solistul se forţa să "urce"). Ah, şi ultimele trei piese din concurs s-au cântat când eu eram în drum spre casă, deci n-aş putea avea o părere.

Restul mi s-au părut PRAF (cei mai horror au fost băieţii ăia de la Pasager, care n-au avut niciun Dumnezeu) CA INTERPRETARE. Mi-ar mai fi plăcut, poate, şi Lora & Sonny Flame cu Come along, dacă ar fi fost în stare să nu gâfâie pe scenă şi să nu le patineze vocile spre a-mi zgâria auzul în timp ce dansau.

Simpatic recitalul lui Horia Brenciu (şi Crişan), căruia cred cu tărie că i s-ar fi putut găsi o parteneră mult mai potrivită şi care ar fi dat şi muuult mai bine pe sticlă decât don'şoara bloandă care i-a stat alături şi a cărei voce "suavă" mi-a mângâiat timpanul cu barosul.

Cam astea-s primele impresii (şi probabil singurele) de după Selecţia Naţională Eurovision 2010. Restul ţigănelilor... să fie la ei acolo!

Oricum, mai mari şanse de câştig am fi avut prin neprezentare. Am zis!

Brrrrrrrrr

miercuri, 3 martie 2010

Demult nu m-a mai cutremurat imaginea unui stadion în asemenea hal. M-a făcut chiar să-mi fie dor... Dar mi-a trecut repede.



Ce ai văzut mai sus s-a întâmplat înaintea unui meci Ajax - Olympique Marseille, când clubul olandez împlinea 109 ani.

Dacă la noi stadioanele sunt pline de primate, la "ei" sunt populate de oameni care ştiu să simtă şi să nu huiduie un moment precum cel de mai sus. Impresionant!

Pariu că la noi fondul muzical ar fi fost considerat perfect pentru un "M..e Becali/Borcea/Copos/Dinamo/Steaua/Rapid/Sandu/Mitică/etc."?

Vine, vine primavara...



Petiţie anti-iarnă

vineri, 12 februarie 2010

M-AM SĂTURAT DE IARNĂ!!!!! M-am săturat să amân AMR-uri de la o săptămână la alta! Vreau soare fără dinţi! Vreau vânt călduţ! Vreau să văd asfalt... uscat! Vreau să nu mai ştiu cum e să-ţi fie frig şi să-mi fie dor de el. Vreau să nu mai văd harta galbenă de parcă în toată ţara ar fi epidemie de hepatită!

Şi vreau să văd ceva mişcare în sensul ăsta de la "autorităţile" competente! Am zis!