Mereu mi-a fost frica de nou. Orice ar fi insemnat asta. Am preferat sa aleg totdeauna caile stiute, cele mai comode si mai sigure. Chiar daca vechiul durea sau devenise irespirabil. Macar nu riscam surprize neplacute, nu se putea intampla nimic neasteptat. Era totul ca o durere cu care te obisnuiesti si care la un moment dat incepe sa-ti placa, sa te faca sa simti ca ai ramane gol fara ea.
Acum m-am schimbat. Cat de cat. Nu stiu cum, nu stiu cand. Probabil fiecare dintre noi are un moment din asta de razvratire, cand isi baga picioarele in tot ce crede ca a construit pana la un punct si alege o cale noua doar de dragul de a schimba ceva. Si spera cu incapatanare ca o sa iasa ceva bun, desi toata lumea spune ca sansele sunt mici si riscurile uriase. Si ce? Daca stai cu bratele incrucisate si refuzi sa faci ceva, esti ca aia care viseaza sa castige la loto, dar nu au cumparat niciodata un bilet. Suna inept? Este. Pentru ca pana la urma este vorba de stabilirea prioritatilor.
Am spus intr-un post mai vechi ca demisionez din ce vreau eu si cand vreau eu. Am facut-o. La propriu. Si am ales un drum nou. Ce va fi, nu pot sti de pe acum. Am ales o cale nesigura. Profesional, pentru inceput. Restul mai vedem. Abia am facut primii pasi pe drumul asta al riscurilor asumate. Nu pot inca sa pasesc prea sigur pe el. Oricum, e bine. E o senzatie noua, simpatica si ciudata. Sunt ca un copil caruia toata lumea (aproape) ii spune ca nu are voie sau nu poate sa faca nu-stiu-ce si care tocmai de aia se incapataneaza sa demonstreze ca poate si ca a facut o alegere buna. Sau macar sa arate ca poate sa invete ceva chiar si dintr-un eventual esec. De aceea, multumesc cui m-a incurajat sa risc si celor (multi) care au incercat sa ma impiedice. Le multumesc in special acestora din urma, pentru ca nu au gasit argumentele solide, pe care eu sa nu le pot intoarce pe dos. Si pentru ca acelea pe care mi le-au furnizat au fost doar branciuri pe care mi le-au dat spre calea pe care eu ma pregateam sa pasesc. Doar demonstratii de necontestat ale faptului ca a alege noul nu poate fi mai rau decat sa ma complac in obisnuinta, sa ma inec in compromisuri si frustrari. Le promit tuturor ca imi va fi bine.
P.S. Pentru ca nu-mi place sa vorbesc prea mult despre ceea ce fac, puteti gasi detalii la rubrica "Sho pe el!". Daca ma cautati bine, ma veti gasi.
Am spus intr-un post mai vechi ca demisionez din ce vreau eu si cand vreau eu. Am facut-o. La propriu. Si am ales un drum nou. Ce va fi, nu pot sti de pe acum. Am ales o cale nesigura. Profesional, pentru inceput. Restul mai vedem. Abia am facut primii pasi pe drumul asta al riscurilor asumate. Nu pot inca sa pasesc prea sigur pe el. Oricum, e bine. E o senzatie noua, simpatica si ciudata. Sunt ca un copil caruia toata lumea (aproape) ii spune ca nu are voie sau nu poate sa faca nu-stiu-ce si care tocmai de aia se incapataneaza sa demonstreze ca poate si ca a facut o alegere buna. Sau macar sa arate ca poate sa invete ceva chiar si dintr-un eventual esec. De aceea, multumesc cui m-a incurajat sa risc si celor (multi) care au incercat sa ma impiedice. Le multumesc in special acestora din urma, pentru ca nu au gasit argumentele solide, pe care eu sa nu le pot intoarce pe dos. Si pentru ca acelea pe care mi le-au furnizat au fost doar branciuri pe care mi le-au dat spre calea pe care eu ma pregateam sa pasesc. Doar demonstratii de necontestat ale faptului ca a alege noul nu poate fi mai rau decat sa ma complac in obisnuinta, sa ma inec in compromisuri si frustrari. Le promit tuturor ca imi va fi bine.
P.S. Pentru ca nu-mi place sa vorbesc prea mult despre ceea ce fac, puteti gasi detalii la rubrica "Sho pe el!". Daca ma cautati bine, ma veti gasi.
