Degajati zona

Capitala Romaniei are, potrivit unui studiu prezentat de Asociatia "Salvati Bucurestiul, 9.009 locuitori pe kilometrul patrat (fata de 3.905 la Berlin si 3.500 cat se zice ca ar fi limita superioara a confortului). WOW! Si ne mai miram de unde atata aglomeratie, de ce simtim adesea ca orasul se prabuseste peste noi. Pai unde, doamne iarta-ma!, sa incapem toti? Printre atatea cladiri care cresc de la zi la zi, printre altele care ar fi trebuit demolate demult, printre zecile de mii de masini.

Eu una m-as detasa undeva pe plaja, unde sa stau cu laptopul sub cap si sa injur "de mama focului" lipsa de acoperire sau lipsa semnalului la telefon... :D

Si totusi... am gasit un loc linistit in orasul asta... Asa mi s-a parut mie. O banca undeva pe la Unirii, unde singurele lucruri care m-au tulburat au fost motoarele ambalate la semafor, claxoanele razlete si gandurile mele pe fondul susurului fantanilor arteziene. Si metrourile care faceau banca sa duduie sub mine. Am "rezolvat" repede gandurile deranjante si am ascultat muzica. In casti!

Mi s-a parut incredibil si, la un moment dat, chiar suspect ca o persoana salbaticita, cum imi place sa ma alint, poate rezista mai bine de doua ore in plin centru al Bucurestiului, singura, facand nimic si doar asteptand. Si m-a nedumerit atunci pornirea mea de sfarsit de saptamana, cand pur si siplu am avut chef sa ma plimb prin parc. Mi-era dor (si, intre noi fie vorba, era "moca"). Maaaare greseala!!!!

In afara macilor si a unui acordeonist ambulant, in Cismigiu, si a aleilor cu trandafiri din Herastrau am gasit doar praf si neamuri proaste. Parinti care si-au scos copiii in parc ca sa-si demonstreze "veleitatile" de educatori (doar pe mine ma apuca toate alea cand vad un adult facand educatie copiiilor pe strada, tipand si altoindu-i?!?) si "spalati" din ale caror telefoane mobile razbatea un amestec cel putin salciu de (banuiesc) guta, sorinel nu-stiu-care, vijeliosu', palieru si cine o mai fi acum la moda printre manelisti (apropo de asta: cred ca pana si ei au orgoliul necesar sa-l respinga pe petrica americanu', personaj promovat - desi as vrea sa cred mai degraba ca ironizat - de postul Acasa TV pe la Povestiri de Noapte... nu va chinuiti sa-l cautati pe net... credeti-ma pe cuvant). Mi s-a pus, sincer, o mare pata neagra pe ochi. Si nu ma lovise nimic.

Bine, bine, fiecare cu gusturile lui muzicale. Dar nici eu nu bag nimanui pe gat ce ascult eu. N-am fost niciodata fan Michael Jackson, dar pentru cateva secunde m-am imaginat in rolul pustiului din clipul "Black & White". Si se facea ca am niste boxe maaaaari, ca am zis "Eat this!" si ca din ele a inceput brusc sa rasune... sa zicem... Be quick or be dead (Maiden) sau Seek and destroy (Metallica) sau... ati inteles ideea... Si toti baietii si fetele cu manele si-au luat zborul ca un card de ciori (nicio aluzie!) in mijlocul caruia tragi cu prastia. N-am vazut incotro s-au dus, ca intre timp luasem viteza si parasisem zona. Sper ca n-au ajuns pe plaja mea.

Buna dimineata! La pranz. Ce frumos am visat...

Eu sunt Vama Veche

In doua zile n-am reusit sa reasimilez Bucurestiul cu betoanele lui, cu noxele, cu oamenii care seamana tot mai mult cu niste robotei din pachete de tigari. Inca n-am invatat sa merg din nou pe asfalt, nu m-am reobisnuit sa nu vad cerul cand intorc capul la stanga si la dreapta, nu inteleg de ce cand ma uit in fata nu mai vad marea peste capetele oamenilor.

Si a fost Vama Veche. Locul ala in care anul trecut eram gata sa jur ca nu ma mai intorc pentru ca devenise mai pestrit decat un balci. Si totusi am fugit inapoi. Si desi de la an la an tinde sa se piarda tot mai mult din boemie, de data asta am promis ca o sa ma duc inapoi.

Pentru ca pana la urma totul este in mine. Si pana la urma secretul acolo este ca fiecare sa-si vada de treaba lui, sa nu se uite stanga-dreapta, sa nu spuna "ia uite-l si p-ala". Toti mergem in Vama pentru ca gasim o libertate pe care la oras nu ne-o permitem prea des, cel putin nu in forma pe care ne-o dorim. Si nu ma refer la libertate vestimentara, la liberul consum de alcool sau mai stiu eu ce aspect care intre betoane poate fi considerat teribilism sau proasta crestere.

A sta spanzurat 50 de saptamani pe an in niste haine care te strang, pentru ca alte doua sa te imbraci cu pielea pe dos in Vama nu se numeste eliberare (in sens total). A bea apa plata cu lamaie sau bere din pahare de vin in stiu eu ce locuri din oras pentru ca timp de cateva zile sa faci turnulete de pahare de plastic sau de sticle din care ai baut bere cu nisip nu se numeste ca esti "vamaiot". Nu atata timp cat dupa aia te intorci la ceea ce numesti acasa si imbraci din nou corsetul ala pe care il blestemi ca te lasa fara aer.

Nici eu nu sunt vreo "vamaioata" (cat de urat suna si arata), dar eu stiu ca ma comport aici la fel ca acolo. Cel putin asa imi place sa cred. Am descoperit tarziu Vama. M-am nascut prea tarziu. Atat de tarziu incat, vorbesc unii, s-ar putea s-o vad transformata in "prima statiune de lux de pe litoralul romanesc".

Si risc sa raman mereu cu intrebari fara raspuns cum ar fi "unde sunt drogatii din Vama Veche?", "unde sunt toate nenorocirile pe care unii le vad la teve si din cauza carora ma suna disperati sa vada daca mai traiesc?". Eu nu am vazut niciodata aspectele astea in Vama. Pentru ca nu m-au interesat, pentru ca nu am mers niciodata acolo special ca sa vad acest spectacol al ororilor. Nu-i neg existenta, pur si simplu nu ma intereseaza. E normal sa remarci schimbarile, e normal sa iti sara in ochi personajele atipice al caror loc ar fi mai degraba in Mamaia sau alta statiune "de lux". Dar nu trebuie sa lasi lucrurile astea sa schimbe ceva in tine.

Dupa aproape 4 zile de stat in Vama, mi-am spus ca voi merge acolo atata timp cat spiritul mi-o va permite. Pana cand voi ajunge sa ma plimb pe plaja ca intr-o gradina zoologica in care totul pute, imbracata cu pantaloni trei sferturi si bluzite mulate si sclipicioase, care sa-mi scoata in evidenta toate defectele, incaltata in pantofi cu toc si de piele intoarsa, pentru ca apoi sa zic "hai sa plecam de la tiganii astia" ("cugetarea" nu-mi apartine mie, ci unei individe pe care tocmai am descris-o).

Vama nu este locul in care mergem special sa ne punem in cap pentru ca apoi sa varsam ce am mancat in ultimele 2-3 zile pe unde apucam. Asta putem s-o facem in orice statiune. De fapt nici nu pot sa spun ce e locul asta. Stiu doar ca eu ma simt bine acolo si singurul lucru de care am nevoie este sa am langa mine oameni care stiu sa faca la fel.

Si acum gata cu filosofia. Ce am remarcat? La Rogojini se mananca mult mai prost si ceva mai scump. Din cascavalul pane a ramas doar coaja (si aia jumatate), carnea din ciorba de vacuta o poate manca doar eternul motan Mishu, singurul pentru care m-as mai duce acolo ca sa beau un Limo. Pe ruinele Bavariei din urma cu doi ani s-a ridicat Salsa. Soni inca nu a deschis. La Mitocanu servirea este in continuare execrabila si cei angajati pentru asta continua sa te priveasca de parca le-ai cere bani. Apa era mai calda acum decat vara trecuta (parerea degetelor mele care nu au mai inghetat).

Iar eu doar atat imi amintesc acum si abia astept sa ma duc inapoi si incep deja sa tin AMR-ul.

P.S. Titlul nu este o tulburare de personalitate. Inca mai stiu cum ma cheama. Dar cred ca atat timp cat eu ma voi considera Vama Veche si cat vor exista altii care sa gandeasca la fel, locul asta inca mai poate fi salvat. Doar asa. Nu cu fundatii care prin mediatizarea excesiva a "fenomenului" nu au facut decat sa atraga atentia asupra lui si sa-i provoace pe unii sa-l inabuse. Vama Veche suntem toti cei care vrem ca ea sa existe in continuare. Si chiar daca acolo se va instala luxul, ne putem pastra oaza facand ce am facut si pana acum. Si daca unora nu le convine, n-au decat sa-si impacheteze luxul pe care nu li l-a cerut nimeni, sa si-l indese pe unde pot si sa se duca unde e nevoie de ei.