Se afișează postările cu eticheta vacanta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vacanta. Afișați toate postările

NU MAI SALVAŢI VAMA VECHE!!!

marți, 16 martie 2010

După lupte seculare cu nămeţii, cu codurile hepatice şi cu astenia accentuată cu fiecare weekend pe care îl petreceam în prea frumoasa şi înzăpezita Capitală, a venit şi ziua în care m-am văzut în Vama Veche pentru prima oară pe 2010.


Nu mai aveam răbdare până la 1 Mai! Şi am prins două zile de vis. Cu briză rece care îngheţa mirosul de mare în nări, cu soare care mângâia miile de scoici de pe o plajă mai mare ca niciodată. Cu o "baltă" gri de rece şi cu o linişte numai bună de savurat până îţi pleznesc urechile în timp ce zaci tolănit pe nisip, cu prietenii şi vodca.




Şi cu un cer la răsărit atât de limpede cum nu am văzut nici vara...


Pescăruşii erau şi ei acolo. Nu-i mai gonea zgomotul şi balamucul. Urma unui singur toc pângărea nisipul călcat doar de păsări şi de câini.


Totul doarme în Vamă şi aşteaptă hoardele de "salvatori" care se încăpăţânează să considere staţiune acest sătuc care altă dată era al boemilor şi al celor care refuzau să trăiască după tiparele impuse de lumea asta din ce în ce mai scorţoasă şi mai teleghidată.





În Vama Veche s-a construit, vizavi de Corsarul, un hotel de 4 stele. Frumos, n-am ce zice, dar DIN ALT FILM! Parcă din filmul ăla cu staţiuni făcute pentru aşa ceva, dar pe care nu încearcă nimeni să le resusciteze.


În Vamă sunt mai frumoase margaretele decât stelele, băi domnilor salvatori! Ca să nu mai vorbesc de corturi şi, în cel mai rău caz, de rulote.

M-a întrebat cineva la revenirea la muncă dacă nu era tristă Vama atât de "moartă". NU! Era mai proaspătă decât am văzut-o eu vreodată! Poate doar cei care s-au născut la timp pentru a o cunoaşte cum era odată au mai văzut-o aşa. Respira şi nu se îneca cu niciun smoc de cocalari traşi la xerox unii după alţii!




E adevărat că se văita că o cam dureau bordurile contra naturii pe care i le-au aplicat "salvatorii" şi dalele care plombează acum drumul de lângă Stuf. Pomişorii plantaţi pe marginea plajei şi băncuţele montate la ceea ce ar urma să fie umbra lor nu cred că vor avea viaţă lungă, că doar vine vremea focurilor.


Mi-e şi frică să mă gândesc că pe Magheru, între borduri, va "răsări" în curând asfaltul pe care tocurile vor ţocăni în draci şi care o să ne ardă sufletele când se va încinge sub soare. Mai lipseşte un McDonald's în loc de Papa la Şoni şi putem să cântăm "veşnica pomenire".

Singurul lucru bun în procesul ăsta de modernizare sunt canalele. Tre' să aibă şi aurolacii un loc unde să se cazeze în vacanţă... Şi pentru asta au nevoie de betoane, că doar n-or să umble cu râme între degetele pline de praf...


Mai avem poate doar anul ăsta să ne bucurăm de ce ne-a mai rămas din Vamă. După aia s-ar putea să trebuiască să ne mutăm, pentru că ancorele de cort nu se înfig tocmai uşor în asfalt. Eu nu zic la nimeni unde mă mut, ca să nu încerce cineva să salveze şi acel loc. Sau poate o să încerc să-i păcălesc pe "salvatori" că mă mut cu cortul unde nu este durere, nici întristare, nici suspin... Să se ducă să mă caute acolo şi poate găsesc ceva de modernizat...

P.S. Salvaţi, bă!, Constanţa, că nici Afghanistanul după bombardament nu arăta în halul ăsta. Acolo Mazăre creşte gropile mai bine decat pe fi-su! Măcar să le educe să se dea dreaq din drum când vine maşina!

P.S.2 Dă-mi o vodcă, să îmi treacă...

Vacanţă VVV

joi, 17 septembrie 2009

Fuse, fuse şi se duse... Abia acum mi-am revenit după ultima "bucată" de vacanţă pe 2009. Episodul 1: Vama Veche. Episodul 2: Voina, zonă de munte în care am mers cu ai mei, copil fiind, cu cortul. Din fericire, compania a fost selectă şi am avut numai oameni foarte dragi cu care să împart mirosul de natură.

Despre Vama Veche nu mai zic nimic, ca să nu mai fiu acuzată că-s obsedată :D Pun doar câteva poze:


Restul pozelor din Vama sunt absolut indecente...

Dupa 3 zile de mare, ultima pe anul ăsta, a urmat un drum lung, de peste 8 ore, către Voina (jud. Argeş, Munţii Iezer). Pe care l-am întrerupt pentru un pepene spart de bordură :) (bordura n-a intrat în cadru)


Într-un final am ajuns la destinaţie şi am instalat tabăra, însă nu înainte de a ne informa la cabană despre urşi. Evident că ni s-a propus cazare, că "aseară a venit ursul". Dar "filmul" ăsta îl văzuse doar cabanierul care mai avea camere libere. Oamenii care stăteau acolo de o săptămână n-au avut onoarea. Probabil şi ursul ăla... nu se arată aşa, oricui.


Evident, a urmat binemeritata porţie de Absolut + caisata + ce-am mai nimerit (prietenii ştiu de ce) la un foc mai mult sau mai puţin de tabără (suntem ecologişti, dom'le).


Iar a doua zi ne-am aşternut la drum.


Ajunşi la Cuca, am făcut cale întoarsă, pen' că începea ploaia şi aveam un accidentat cu noi. Din fericire n-a fost grav, doar o gleznă scrântită, care i-a permis lui Tavi să se ocupe apoi de grătarul pentru care am cărat lemne de unde am apucat, că n-avea farmec dacă le luam de pe lângă cort.

Cam asta a fost, în câteva imagini, escapada de final de august. Şase zile din care trei fără telefon, fără bruiaje şi fără ipocrizia şi grijile care ne poluează viaţa la oraş. Câţiva au fost, totuşi, lipsă la apel şi vor plăti pentru asta... la următoarea escapadă la munte, mă vor căra în cârcă :D.

Şi acum... LA MUNCĂ, BĂ! Nu la întins mâna!

Vară crizată

miercuri, 22 iulie 2009

Motto: Totul se dărâmă-n jur, dar noi nu ne-ntrebăm de ce... (Spitalul de Urgenţă)

Vară, planuri, vacanţă cu buget de criză, "rucsac, nisip, Gara de Nord" - vorba cântecului. Ba pe dracu'! A dat criza-n tot şi-n toate, pare că se alege praful de tot... de parcă nu ar fi destul.

Viaţa pare din ce în ce mai des în ultima vreme un sport extrem care te ţine blocat într-un cantonament permanent. Problema e că eu sunt al dracului de comodă şi nu-mi place adrenalina decât în cantităţi controlate.

... căldură mare, monşer! Şi poftim de găseşte soluţii anti-criză(e) cu un creier clocit sub soare şi prin mijloacele de transport mai mult sau mai puţin în comun. Dacă nu poţi, sedează-te cu ce ai la îndemână. Cea mai ieftină soluţie este o doză de nesimţire (extraveralul e scump, dom'le, scump). Da' nici pe aia nu o primeşti ca pe pliante la colţ de stradă...

Undeva prin Vama - Foto

marți, 5 mai 2009

... soarele rasare. De bun venit.

... Cand betivii dorm...

... corturi
... decor

... vicii

... Pitzi!


... iar corturi

... foc in gazda

... antrenament (hhhh!)

... combustibil

... reclama

... nu e ce pare a fi

... papa

... rucsac... nisip...

.... aproximativ.... toti

... cand betivii dorm (2)

... soarele apune

... cutzu

... foc propriu

... foc propriu (2)

... ceatza

... Mishu!

... am ramas doar noi







... in ultimul cort

... oaaaa, ditamai pescarushu'

... vine valu'

ne ia barca

scoici

melc




































VAMA! SI ATAT!



- VA URMA -