Degajati zona

Capitala Romaniei are, potrivit unui studiu prezentat de Asociatia "Salvati Bucurestiul, 9.009 locuitori pe kilometrul patrat (fata de 3.905 la Berlin si 3.500 cat se zice ca ar fi limita superioara a confortului). WOW! Si ne mai miram de unde atata aglomeratie, de ce simtim adesea ca orasul se prabuseste peste noi. Pai unde, doamne iarta-ma!, sa incapem toti? Printre atatea cladiri care cresc de la zi la zi, printre altele care ar fi trebuit demolate demult, printre zecile de mii de masini.

Eu una m-as detasa undeva pe plaja, unde sa stau cu laptopul sub cap si sa injur "de mama focului" lipsa de acoperire sau lipsa semnalului la telefon... :D

Si totusi... am gasit un loc linistit in orasul asta... Asa mi s-a parut mie. O banca undeva pe la Unirii, unde singurele lucruri care m-au tulburat au fost motoarele ambalate la semafor, claxoanele razlete si gandurile mele pe fondul susurului fantanilor arteziene. Si metrourile care faceau banca sa duduie sub mine. Am "rezolvat" repede gandurile deranjante si am ascultat muzica. In casti!

Mi s-a parut incredibil si, la un moment dat, chiar suspect ca o persoana salbaticita, cum imi place sa ma alint, poate rezista mai bine de doua ore in plin centru al Bucurestiului, singura, facand nimic si doar asteptand. Si m-a nedumerit atunci pornirea mea de sfarsit de saptamana, cand pur si siplu am avut chef sa ma plimb prin parc. Mi-era dor (si, intre noi fie vorba, era "moca"). Maaaare greseala!!!!

In afara macilor si a unui acordeonist ambulant, in Cismigiu, si a aleilor cu trandafiri din Herastrau am gasit doar praf si neamuri proaste. Parinti care si-au scos copiii in parc ca sa-si demonstreze "veleitatile" de educatori (doar pe mine ma apuca toate alea cand vad un adult facand educatie copiiilor pe strada, tipand si altoindu-i?!?) si "spalati" din ale caror telefoane mobile razbatea un amestec cel putin salciu de (banuiesc) guta, sorinel nu-stiu-care, vijeliosu', palieru si cine o mai fi acum la moda printre manelisti (apropo de asta: cred ca pana si ei au orgoliul necesar sa-l respinga pe petrica americanu', personaj promovat - desi as vrea sa cred mai degraba ca ironizat - de postul Acasa TV pe la Povestiri de Noapte... nu va chinuiti sa-l cautati pe net... credeti-ma pe cuvant). Mi s-a pus, sincer, o mare pata neagra pe ochi. Si nu ma lovise nimic.

Bine, bine, fiecare cu gusturile lui muzicale. Dar nici eu nu bag nimanui pe gat ce ascult eu. N-am fost niciodata fan Michael Jackson, dar pentru cateva secunde m-am imaginat in rolul pustiului din clipul "Black & White". Si se facea ca am niste boxe maaaaari, ca am zis "Eat this!" si ca din ele a inceput brusc sa rasune... sa zicem... Be quick or be dead (Maiden) sau Seek and destroy (Metallica) sau... ati inteles ideea... Si toti baietii si fetele cu manele si-au luat zborul ca un card de ciori (nicio aluzie!) in mijlocul caruia tragi cu prastia. N-am vazut incotro s-au dus, ca intre timp luasem viteza si parasisem zona. Sper ca n-au ajuns pe plaja mea.

Buna dimineata! La pranz. Ce frumos am visat...