ŞOC: Pisica din Shrek există

NU MAI SALVAŢI VAMA VECHE!!!

După lupte seculare cu nămeţii, cu codurile hepatice şi cu astenia accentuată cu fiecare weekend pe care îl petreceam în prea frumoasa şi înzăpezita Capitală, a venit şi ziua în care m-am văzut în Vama Veche pentru prima oară pe 2010.

Nu mai aveam răbdare până la 1 Mai! Şi am prins două zile de vis. Cu briză rece care îngheţa mirosul de mare în nări, cu soare care mângâia miile de scoici de pe o plajă mai mare ca niciodată. Cu o "baltă" gri de rece şi cu o linişte numai bună de savurat până îţi pleznesc urechile în timp ce zaci tolănit pe nisip, cu prietenii şi vodca.

Şi cu un cer la răsărit atât de limpede cum nu am văzut nici vara...

Pescăruşii erau şi ei acolo. Nu-i mai gonea zgomotul şi balamucul. Urma unui singur toc pângărea nisipul călcat doar de păsări şi de câini.

Totul doarme în Vamă şi aşteaptă hoardele de "salvatori" care se încăpăţânează să considere staţiune acest sătuc care altă dată era al boemilor şi al celor care refuzau să trăiască după tiparele impuse de lumea asta din ce în ce mai scorţoasă şi mai teleghidată.

În Vama Veche s-a construit, vizavi de Corsarul, un hotel de 4 stele. Frumos, n-am ce zice, dar DIN ALT FILM! Parcă din filmul ăla cu staţiuni făcute pentru aşa ceva, dar pe care nu încearcă nimeni să le resusciteze.

În Vamă sunt mai frumoase margaretele decât stelele, băi domnilor salvatori! Ca să nu mai vorbesc de corturi şi, în cel mai rău caz, de rulote.

M-a întrebat cineva la revenirea la muncă dacă nu era tristă Vama atât de "moartă". NU! Era mai proaspătă decât am văzut-o eu vreodată! Poate doar cei care s-au născut la timp pentru a o cunoaşte cum era odată au mai văzut-o aşa. Respira şi nu se îneca cu niciun smoc de cocalari traşi la xerox unii după alţii!

E adevărat că se văita că o cam dureau bordurile contra naturii pe care i le-au aplicat "salvatorii" şi dalele care plombează acum drumul de lângă Stuf. Pomişorii plantaţi pe marginea plajei şi băncuţele montate la ceea ce ar urma să fie umbra lor nu cred că vor avea viaţă lungă, că doar vine vremea focurilor.

Mi-e şi frică să mă gândesc că pe Magheru, între borduri, va "răsări" în curând asfaltul pe care tocurile vor ţocăni în draci şi care o să ne ardă sufletele când se va încinge sub soare. Mai lipseşte un McDonald's în loc de Papa la Şoni şi putem să cântăm "veşnica pomenire".

Singurul lucru bun în procesul ăsta de modernizare sunt canalele. Tre' să aibă şi aurolacii un loc unde să se cazeze în vacanţă... Şi pentru asta au nevoie de betoane, că doar n-or să umble cu râme între degetele pline de praf...

Mai avem poate doar anul ăsta să ne bucurăm de ce ne-a mai rămas din Vamă. După aia s-ar putea să trebuiască să ne mutăm, pentru că ancorele de cort nu se înfig tocmai uşor în asfalt. Eu nu zic la nimeni unde mă mut, ca să nu încerce cineva să salveze şi acel loc. Sau poate o să încerc să-i păcălesc pe "salvatori" că mă mut cu cortul unde nu este durere, nici întristare, nici suspin... Să se ducă să mă caute acolo şi poate găsesc ceva de modernizat...

P.S. Salvaţi, bă!, Constanţa, că nici Afghanistanul după bombardament nu arăta în halul ăsta. Acolo Mazăre creşte gropile mai bine decat pe fi-su! Măcar să le educe să se dea dreaq din drum când vine maşina!

P.S.2 Dă-mi o vodcă, să îmi treacă...

Eurovision 2010: Mai repede am câştiga prin neprezentare

Fuse şi selecţia naţională pentru Eurovision, iar în mai la Oslo ne va reprezenta cuplul Paula Seling & Ovi, cu piesa Playing with fire. Nu-mi dau cu părerea despre şanse, pentru că n-are rost. Oricum, acolo se va pleca doar cu gândul "ferească Ăl de sus să câştigăm, că oricum n-avem noi unde, şi cum, şi cu ce să organizăm festivalul".

Concluzia serii: MĂ DOR URECHILE!!!!

N-aş putea spune ochii, pentru că mai mult am ascultat, având cu totul alte treburi în timpul transmisiunii. Dar faptul că nu am privit imaginile decât pe alocuri nu m-a împiedicat să remarc interpretările JALNICE ale multora dintre interpreţi.

Singurele piese care mi-au plăcut au fost Paula Seling & Kamara - It's not too late (care a avut şi o interpretare mai de doamne ajută), Zero - Lay me down şi Lulu & The Puppets - Searching for perfect emotion (nu e deosebită, dar mie mi-a plăcut, cu excepţia momentelor în care solistul se forţa să "urce"). Ah, şi ultimele trei piese din concurs s-au cântat când eu eram în drum spre casă, deci n-aş putea avea o părere.

Restul mi s-au părut PRAF (cei mai horror au fost băieţii ăia de la Pasager, care n-au avut niciun Dumnezeu) CA INTERPRETARE. Mi-ar mai fi plăcut, poate, şi Lora & Sonny Flame cu Come along, dacă ar fi fost în stare să nu gâfâie pe scenă şi să nu le patineze vocile spre a-mi zgâria auzul în timp ce dansau.

Simpatic recitalul lui Horia Brenciu (şi Crişan), căruia cred cu tărie că i s-ar fi putut găsi o parteneră mult mai potrivită şi care ar fi dat şi muuult mai bine pe sticlă decât don'şoara bloandă care i-a stat alături şi a cărei voce "suavă" mi-a mângâiat timpanul cu barosul.

Cam astea-s primele impresii (şi probabil singurele) de după Selecţia Naţională Eurovision 2010. Restul ţigănelilor... să fie la ei acolo!

Oricum, mai mari şanse de câştig am fi avut prin neprezentare. Am zis!

Brrrrrrrrr

Demult nu m-a mai cutremurat imaginea unui stadion în asemenea hal. M-a făcut chiar să-mi fie dor... Dar mi-a trecut repede.



Ce ai văzut mai sus s-a întâmplat înaintea unui meci Ajax - Olympique Marseille, când clubul olandez împlinea 109 ani.

Dacă la noi stadioanele sunt pline de primate, la "ei" sunt populate de oameni care ştiu să simtă şi să nu huiduie un moment precum cel de mai sus. Impresionant!

Pariu că la noi fondul muzical ar fi fost considerat perfect pentru un "M..e Becali/Borcea/Copos/Dinamo/Steaua/Rapid/Sandu/Mitică/etc."?

Vine, vine primavara...