Serată Metallică

M-am uscat suficient de bine incat sa consemnez aici ca a fost METALLICA! Nu am de gand sa fac vreun comentariu jurnalistic pertinent (nu am chef de asa ceva) sau vreo analiza muzicala ca la carte (nu ma pricep).

A fost, deci, 23 iulie, stadionul Cotroceni, ploaie crunta, Metallica. Au deschis The Sword, o trupa infiintata, am citit, prin 2003, care m-a facut inca o data sa ma inteleg eu pe mine atunci cand prefer sa raman la batraneii rock-ului decat sa-mi incarc mintea cu nou. Instrumental au sunat bine (parerea mea), si ar fi fost bine sa nu aiba solist. Dar hai sa zicem ca sunt in crestere si ca mai au mamaliga de mancat pana sa ajunga "greuceni". Sau pana sa vina cineva la un concert doar pentru ei. Chiar glumea cineva pe langa mine: "cum ar fi sa fie unii care au venit doar ca sa vada The Sword si sa plece inainte de Metallica?".

Am zambit si am preferat sa astept Metallica. Mi-era putin frig, nu stiu daca de la ploaie sau de la emotie. Nu am fost la concertul din '99, asa ca am luat o piatra-n gura, ca cica asa se face prima data, si am clantanit-o pana am facut nisip. Si a inceput. Stiti cum fac copiii cand nu stiu cum sa-si arate bucuria? E, cam asa eram eu. Parca eram stana de piatra, statuie de metal. Nu reuseam sa reactionez si aveam impresia ca nu sunt incantata. Pana la urma am rupt de pe mine plasticul care ar fi trebuit sa ma mentina uscata si am lasat ploaia sa ma trezeasca din amorteala.

Zic unii ca Hetfield nu ar fi fost in forma de zile mari, ca Hammet si Trujillo si-ar fi batut putin joc de chitara si bass. Poate au dreptate, poate au mai vazut Metallica in concerte, dar pentru mine a fost suficient. Iar Lars... Eu, una, obisnuita sa stau cu ochii si urechile pe tobosari la concerte, am ramas "tablou" in repetate randuri. Cum, frate, sa dai in ele de parca ar urma sa-ti iasa sufletul si sa nu schitezi nicio grimasa din cauza efortului?!?

S-au cantat Creeping Death (1984), For Whom The Bell Tolls (1984), Ride The Lightning (1984), Harvester Of Sorrow (1988), Sanitarium (1986), Four Horsemen (1983), And Justice For All (1988), No Remorse (1983), Fade To Black (1984), Master of Puppets (1986), Whiplash (1983), Nothing Else Matters (1991), Sad But True (1991), One (1988), Enter Sandman (1991), pe bis s-a revenit cu Last Caress (1998), So What (1998), iar finalul a fost apoteotic cu Seek And Destroy (1983).

Mi-a parut foarte rau ca nu am fost si la concertul unde s-au cantat Unforgiven (potrivit Pro TV) si Kill'em All (?!?!???, potrivit Mediafax). Si ca n-am fost la concertul Depeche Mode, ca sa pot face si eu o comparatie ca in Romania Libera (de parca ar fi loc de asa ceva!!!).

Spectacolul de pe langa muzica a fost aproape absent. Nu ca as plange prea tare dupa asa ceva, e doar o remarca. In fond, nu asta conteaza la un concert Metallica. Oricum, genial show-ul pirotehnic care a facut intrarea in One.

Despre atmosfera din public nu pot sa scriu prea multe, pentru ca nu am vazut-o din afara, ca sa pot avea o parere generala. In preajma mea s-a cantat, s-a facut pogo, s-a dat din cap, eu am fost la un pas sa-l musc de gat pe unul la care, nu stiu cum (eram la limita dintre gazon A si gazon B), a ajuns o pana de chitara. Dar... soarta... colectia mea de "suveniruri" ramane formata dintr-un bat de tobe de la Tavi Pilan (Cargo).

De notat si ca intrarea/iesirea in/din stadion s-au desfasurat in conditii rezonabile. Sonorizarea, in "bucata" mea, a fost buna, nu am de ce sa ma plang, mai ales ca eram de-a dreptul inspaimantata de faptul ca stadionul Cotroceni nu pare a fi unul prea indicat pentru concerte, avand in vedere ca peluzele si tribuna I sunt construite din schele, printre care sunetul "fuge" ca dracii.

A fost, asadar, Metallica, iar acum Maiden bate la usa cu manuta imbatranitului Eddie. Ma astept la mult mai mult de la ei si sper sa nu fiu dezamagita.