nAti-campanie

Nati Meir ar vrea să conducă România cu un guvern de tehnocraţi (guvern pe care, apropos, domnule viitor candidat, îl formează premierul). Adică de oameni care nu au nicio treabă cu lucrurile pe care ar trebui să le ţină în mână. Iar în cazul de faţă, la propriu.

Într-o Românie ideală a lui nea' Meir, Mircea Badea ar fi ministru la Interne (că tot e el prieten cu miliţienii), Monica Columbeanu ar ţine treaba în mână pe la Turism, soţiorul Iri ar fi "tartor" peste Dezvoltare, iar Gigi Becali, acest Stătică al Facultăţii de Drept, cu diplomă de absolvent, licenţiat sau poate chiar doctor, deja, în domeniu, ar ajunge cioban-şef la Justiţie. Asta după ce în urmă cu doar câteva luni cei doi se porcăiau de zor pe tema vânzării Stelei.

Alţi miniştri doriţi de omuleţul care aduce mai mult cu Doru Octavian Dumitru decât cu un posibil viitor preşedinte de ţară sunt Ion Ţiriac la Economie, Gheorghe Hagi la Tineret şi Sport şi Mădălin Voicu la Educaţie. Ooook. Dacă Ţiriac s-ar putea să se priceapă cel puţin bine la economie, din moment de este unul dintre cei mai bogaţi români, Hagi ar fi bun la Ministerul Tineretului şi Sportului doar înrămat. Oricum, nu despre capacităţile lor este vorba aici.

Ci despre senzaţia de "bătaie de batjocură" pe care mi-o lasă campania asta electorală pe care şi-o face Nati Meir. Parcă mi-e greu să cred că Nati Meir vorbeşte serios. Dacă o face, e grav. Dacă nu, înseamnă că ne ia la mişto pe noi, români, ca naţie şi ca ţară. Şi că e convins că lumea chiar o să pună botul şi o să voteze un guşter care o voia pe Zăvoranca pe post de "consilier artistic" în campanie.

Dacă, totuşi, el crede în ceea ce face, înseamnă că este total lipsit de simţul penibilului. Chiar îmi imaginez dezbaterile cu candidaţi la preşedinţie. În care toţi vor veni şi vor face promisiuni cu pumnul în aer (gen "propun să le tragem un pumn în..." - n.r. pentru cunoscători), iar nea' Meir va avea ca prim punct în planul de campanie să reuşească să le împace pe Columbeanca şi Zăvoranca, în stil de Raluca Moianu la "Iaaaar-tă-măăă!".

Ar fi jenant şi absolut descalificant pentru o ţară în care totuşi lumea a fost destul de lucidă şi nu i-a dat lui Vadim votul atunci când tot ea îl ducea în turul doi, unde era nevoită ca dintre două rele să o aleagă pe cea mai mică. Iar asta îmi dă o oarecare încredere. Problema e că nici eu nu ştiu de ce. Şi că presimt că Meir va deveni un nou Gigi Becali, un produs al presei fără cap şi principii elementare, care se va hrăni cu tot ce se va spune/scrie despre el până când va deveni imun. Şi atunci să te ţii.

Cu ce mai fac romanasii trafic...

Dupa trafic de tigari, persoane, armament, flote, masini, biciclete, cafea, pixuri cu mina colorata sau aromata, guma de mestecat si alte gainarii, un nene, a carui identitate nu a fost dezvaluita (ce stirist suna asta... sic!), a gasit un nou "obiect" de contrabanda. Stirea e mai veche, dar acum am avut chef de ea (la naiba, stiri fac in fiecare zi, chiar daca nu din domeniu):

"Un roman a fost arestat pentru trafic de ovule in Creta. El exploata doua compatrioate pe care le-a dus in Grecia promitandu-le locuri de munca, dar acolo le-a obligat sa se prostitueze, in complicitate cu o alta romanca, in prezent cautata de politie. Ulterior, nemultumit de profitul obtinut, el s-a reorientat catre traficul cu ovule. Potrivit politiei, suspectul, in complicitate cu un medic de la o clinica privata, a supus-o pe una dintre femei, in varsta de 27 de ani, unui tratament pentru cresterea productiei de ovule, in vederea prelevarii si vanzarii acestora. Femeia a fost sechestrata intr-un apartament din Creta si a fost eliberata inainte de a suferi prima interventie chirurgicala, ce era prevazuta pentru data de 26 iunie".

Ce tara frumoasa avem! Mare pacat ca e locuita...

A fost 4 martie (era sa scriu "mai"... ptiu, drace, ar fi insemnat ca am ratat marea). As fi putut scrie despre tragedia care a cutremurat Romania in urma cu 31 de ani, dar stiu prea putine despre ea. Doar povesti auzite din an in an... In '77 nici nu eram in program. Stiu doar ca multi au murit atunci, ca frate-meu, care era in burta la mama de vreo 8 luni, n-a miscat pana a doua zi dimineata la 5 si ca ai mei, care stateau la parter, ca si acum, au imbracat multi vecini fugiti din casa asa cum i-a prins marea zgaltaiala...

A fost 4 martie, 21 de grade, vant destul de puternic... Dar nici despre vreme nu vreau sa vorbesc; ii las pe Romica, Busu si altii mai mult sau mai putin specialisti sa o faca.

Eu doar m-am bucurat de soare si am decis sa-mi scot nasul virusat la aer. O prietena veche plecata demult spre alte zari mi-a tinut companie in ultima ei zi de vacanta pe plaiurile mioritice. O cafea, o terasa (singura deschisa in bucatica mea de Dr. Taberei). Pranz, dar destul de liniste. O ceata de dulai pasnici care pazesc ruinele cinematografului Favorit. Unul bea apa din fantana ce se doreste a fi arteziana din mijlocul terasei; altul mai mititel o lipaie de pe jos.

Discutie despre prieteni vechi, despre peripetii din adolescenta presarata cu multe meciuri, cu petreceri pe bloc, cu fumat "la posta", cu fugit noaptea din casa pe geam, cu dat noaptea in leaganele care ne-au ramas din ce in ce mai mici odata cu trecerea anilor. Nostalgie placuta, urmata de lovirea brusca de realitatea care ne arata ca anii au trecut peste noi iremediabil, ca prioritatile si gandirea ni s-au schimbat intr-un mod mult prea firesc.

Ea, plecata de 5 ani in Spania, este inca revoltata de faptul ca, in schimb, in tara nu s-au schimbat prea multe. Ma admira ca dintre toti care eram o data in gasca as fi cea mai realizata. Zambesc derutata; nu stiu daca sa ma bucur, sa ma simt magulita sau sa ma intristez ca am obtinut o oarecare realizare cu un pret pe care numai eu stiu ca l-am platit. Alung gandul. Ea imi spune ca totusi Romania e frumoasa cand ai bani (a nu se intelege vreo avere) si nu trebuie sa-i muncesti aici. Nu o contrazic, dar nici nu-mi permit sa visez prea mult la asa ceva.

Telefonul ne intrerupe dialogul. Vorbesc putin, timp in care linistea nefireasca pentru ora pranzului e sparta de niste tipete, injuraturi, blesteme, juraminte pe mormite, copii, neamuri si alte acareturi. Eu imi vad de convorbire. Nu sunt neaparat surprinsa. Stiu cam ce gen de oameni frecventeaza localul si in mod normal nu as fi mers acolo. Prietena, in schimb, este ingrozita si imi striga sa plecam ca "aia se taie". Am intors privirea si ii spuneam celui de la telefon unde sunt si ce se intampla pentru ca deja il alarmasera tipetele. Am fost tentata o clipa sa plec, cum spunea ea, dar cred ca nu era tocmai indicat. Probabil atentia scandalagiilor s-ar fi indreptat urgent asupra noastra si, sincer, nu e tocmai visul meu sa sfarsesc cu gatul taiat de un card de ciori pentru 3,5 lei sau cat costa o cafea.

Am privit stupefiata scena, am ascultat scarbita replicile din registrul precizat mai sus, amenintarile cu nu-stiu-cine din Ferentari si incercam sa fiu atenta pentru a reactiona cat mai rapid in cazul in care vreun scaun ar fi zburat in geamul care ma despartea de "front". Am avut o clipa naivitatea sa cred ca, simtindu-se priviti, indivizii cei fiorosi, burtosi si plini de lanturi de haur ar fi putut avea bunul simt sa mute, macar, scena in alta parte... Neeaaaaahhh!!!! Au continuat recitalul mai abitir in momentul in care au vazut ca au si public.

Din fericire spectacolul s-a sfarsit fara urmari imediate. Poate doar pentru psihicul meu. Mi-am depasit de ceva vreme pornirile rasiste, xenofobe si altele de gen. Dar nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la vorba aia din titlu cu "Romania e o tara frumoasa! Pacat ca e locuita".

Am restrans-o la cartierul meu si m-am speriat. Nu mi-a fost niciodata teama sa merg pe strazile lui, indiferent de ora. L-am privit mereu ca pe un spatiu in care "raul, ramul" si cainii comunitari imi sunt prieteni de suflet. Si mi-a parut rau ca pana acum poate am fost inconstienta sau am stat prea mult la serviciu si nu am avut timp sa-mi dau seama ca totul s-a schimbat. Si am injurat in gand tiganii de genul astora, asa cum o fac toti care dau vina pe ei pentru cum e vazuta Romania in lume, pentru imaginea pe care ei au creat-o si care a ajuns sa o umbreasca pe cea creata de mari artisti si sportivi de-a lungul timpului. Pe urma mi-a parut rau ca am generalizat, dar nu as putea spune ca eram tocmai sincera. Daca gresesc, sa-mi fie cu iertare, dar si toleranta mea are anumite limite.

Am trecut peste incident spunand un banc trist: "Dumnezeu a facut o tara perfecta, cu munti, ape, mari, dealuri, campii manoase, zacaminte si resurse naturale ca nicaieri si i-a harazit sa se numeasca Romania. Sfantul Petru, temandu-se ca Dumnezeu exagereaza, intreaba: «Dar de ce atat de multe?» Dumnezeu a stat o clipa, s-a uitat la Sf. Petru si a raspuns sec: «Linisteste-te! Sa vezi ce locuitori ii dau!"...

Ma doare-n pix!

Viata politica si sociala din Romania zilelor noastre ma lasa rece. Nu voi mai vota niciodata nici la locale, nici la generale. Chiar nu ma intereseaza catusi de putin unde vor ajunge lucrurile. Probabil ca se va continua asa mult timp de acum incolo. Nici copiii mei nenascuti inca nu cred ca vor apuca sa vada „schimbarea” care ni se promite mereu, fie ca e, fie ca nu e campanie electorala.

Am incetat sa ma mai uit la stiri si sa mai citesc ziare pentru ca m-am saturat sa vad „senzational” creat din nimic, nenumarate cazuri sociale emotionante, e drept, dar prezentate de multe ori abuziv, incalcandu-se dreptul la intimitate si suferinta al oamenilor. M-am saturat de „ralfii” si „elodiile” pe care mama le urmareste cu stoicism la OTV. M-am saturat sa tot aud de coruptia de la varf si sa vad... nimic! Raman fidela stirilor sportive, dar nu pentru ca as putea afla ceva interesant ci pentru ca eu cu asta ma ocup. E un domeniu la fel de putred ca toate celelalte, dar macar ma pasioneaza. M-a pasionat competitia si in timp am invatat sa asimilez si „gunoiul” care se aduna pe marginea „terenului”. Nevoia te invata, cum se spune...

Mi-am propus sa ma intereseze numai de mine si de viata mea de zi cu zi, care pana la urma nu depinde in niciun fel de tot ce e „demn” de stiri.

Multi mi-au zis: „daca nu votezi, atunci sa nu te mai plangi ca e asa si pe dincolo”. Dar eu nu ma plang, dragilor. Sunt doar vesnic nemultumita; indiferent de regim, de presedinte, de guvern, de convingeri si doctrine politice... Si nici n-as avea vreo sansa sa mi se schimbe „dispozitia” pentru ca pana la urma niciunul dintre aia care sunt pusi „sus” nu sunt acolo ca sa ne multumeasca pe noi. Se spune asa doar ca sa dea bine. De fapt ei sunt acolo pentru ca asa e „normal” intr-un stat. Nu degeaba se spune ca e bine sa lucrezi „la stat”. Acolo se STA bine si pe bani multi, ca doar nu degeaba se platesc impozite si se dau spagi. E o opinie personala, dar de aia e aici, pe blog. Am dreptul la ea.

Stiu ca se vorbeste mereu despre responsabilitatile si bla-bla-urile pe care le implica un „job” la varf. Stiu si ca eu nu sunt mai buna decat oricare dintre ei. Si cei care se bat cu caramida in piept ca ei ar face si ar drege daca ar fi acolo sunt niste mari ipocriti. Aratati-mi mie romanul care daca s-ar vedea ajuns in varf nu s-ar gandi mai intai la burta lui si a apropiatilor (asta in cazul in care nu avem de a face cu vreun egoist). De fapt nu va obositi, pentru ca sigur i-as gasi nod in papura.

De aia ma doare in pix! De fapt in taste, ca pixul il folosesc mai rar. Marturisesc si ca sunt constienta ca nu e o atitudine sanatoasa si ca poate si din cauza celor care gandesc ca mine lucrurile intarzie sa se schimbe. Dar eu tot refuz sa ma mai doara si in alta parte, pentru ca oricum nu mi-ar folosi la nimic.