Ce tara frumoasa avem! Mare pacat ca e locuita...

A fost 4 martie (era sa scriu "mai"... ptiu, drace, ar fi insemnat ca am ratat marea). As fi putut scrie despre tragedia care a cutremurat Romania in urma cu 31 de ani, dar stiu prea putine despre ea. Doar povesti auzite din an in an... In '77 nici nu eram in program. Stiu doar ca multi au murit atunci, ca frate-meu, care era in burta la mama de vreo 8 luni, n-a miscat pana a doua zi dimineata la 5 si ca ai mei, care stateau la parter, ca si acum, au imbracat multi vecini fugiti din casa asa cum i-a prins marea zgaltaiala...

A fost 4 martie, 21 de grade, vant destul de puternic... Dar nici despre vreme nu vreau sa vorbesc; ii las pe Romica, Busu si altii mai mult sau mai putin specialisti sa o faca.

Eu doar m-am bucurat de soare si am decis sa-mi scot nasul virusat la aer. O prietena veche plecata demult spre alte zari mi-a tinut companie in ultima ei zi de vacanta pe plaiurile mioritice. O cafea, o terasa (singura deschisa in bucatica mea de Dr. Taberei). Pranz, dar destul de liniste. O ceata de dulai pasnici care pazesc ruinele cinematografului Favorit. Unul bea apa din fantana ce se doreste a fi arteziana din mijlocul terasei; altul mai mititel o lipaie de pe jos.

Discutie despre prieteni vechi, despre peripetii din adolescenta presarata cu multe meciuri, cu petreceri pe bloc, cu fumat "la posta", cu fugit noaptea din casa pe geam, cu dat noaptea in leaganele care ne-au ramas din ce in ce mai mici odata cu trecerea anilor. Nostalgie placuta, urmata de lovirea brusca de realitatea care ne arata ca anii au trecut peste noi iremediabil, ca prioritatile si gandirea ni s-au schimbat intr-un mod mult prea firesc.

Ea, plecata de 5 ani in Spania, este inca revoltata de faptul ca, in schimb, in tara nu s-au schimbat prea multe. Ma admira ca dintre toti care eram o data in gasca as fi cea mai realizata. Zambesc derutata; nu stiu daca sa ma bucur, sa ma simt magulita sau sa ma intristez ca am obtinut o oarecare realizare cu un pret pe care numai eu stiu ca l-am platit. Alung gandul. Ea imi spune ca totusi Romania e frumoasa cand ai bani (a nu se intelege vreo avere) si nu trebuie sa-i muncesti aici. Nu o contrazic, dar nici nu-mi permit sa visez prea mult la asa ceva.

Telefonul ne intrerupe dialogul. Vorbesc putin, timp in care linistea nefireasca pentru ora pranzului e sparta de niste tipete, injuraturi, blesteme, juraminte pe mormite, copii, neamuri si alte acareturi. Eu imi vad de convorbire. Nu sunt neaparat surprinsa. Stiu cam ce gen de oameni frecventeaza localul si in mod normal nu as fi mers acolo. Prietena, in schimb, este ingrozita si imi striga sa plecam ca "aia se taie". Am intors privirea si ii spuneam celui de la telefon unde sunt si ce se intampla pentru ca deja il alarmasera tipetele. Am fost tentata o clipa sa plec, cum spunea ea, dar cred ca nu era tocmai indicat. Probabil atentia scandalagiilor s-ar fi indreptat urgent asupra noastra si, sincer, nu e tocmai visul meu sa sfarsesc cu gatul taiat de un card de ciori pentru 3,5 lei sau cat costa o cafea.

Am privit stupefiata scena, am ascultat scarbita replicile din registrul precizat mai sus, amenintarile cu nu-stiu-cine din Ferentari si incercam sa fiu atenta pentru a reactiona cat mai rapid in cazul in care vreun scaun ar fi zburat in geamul care ma despartea de "front". Am avut o clipa naivitatea sa cred ca, simtindu-se priviti, indivizii cei fiorosi, burtosi si plini de lanturi de haur ar fi putut avea bunul simt sa mute, macar, scena in alta parte... Neeaaaaahhh!!!! Au continuat recitalul mai abitir in momentul in care au vazut ca au si public.

Din fericire spectacolul s-a sfarsit fara urmari imediate. Poate doar pentru psihicul meu. Mi-am depasit de ceva vreme pornirile rasiste, xenofobe si altele de gen. Dar nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la vorba aia din titlu cu "Romania e o tara frumoasa! Pacat ca e locuita".

Am restrans-o la cartierul meu si m-am speriat. Nu mi-a fost niciodata teama sa merg pe strazile lui, indiferent de ora. L-am privit mereu ca pe un spatiu in care "raul, ramul" si cainii comunitari imi sunt prieteni de suflet. Si mi-a parut rau ca pana acum poate am fost inconstienta sau am stat prea mult la serviciu si nu am avut timp sa-mi dau seama ca totul s-a schimbat. Si am injurat in gand tiganii de genul astora, asa cum o fac toti care dau vina pe ei pentru cum e vazuta Romania in lume, pentru imaginea pe care ei au creat-o si care a ajuns sa o umbreasca pe cea creata de mari artisti si sportivi de-a lungul timpului. Pe urma mi-a parut rau ca am generalizat, dar nu as putea spune ca eram tocmai sincera. Daca gresesc, sa-mi fie cu iertare, dar si toleranta mea are anumite limite.

Am trecut peste incident spunand un banc trist: "Dumnezeu a facut o tara perfecta, cu munti, ape, mari, dealuri, campii manoase, zacaminte si resurse naturale ca nicaieri si i-a harazit sa se numeasca Romania. Sfantul Petru, temandu-se ca Dumnezeu exagereaza, intreaba: «Dar de ce atat de multe?» Dumnezeu a stat o clipa, s-a uitat la Sf. Petru si a raspuns sec: «Linisteste-te! Sa vezi ce locuitori ii dau!"...