Nu-i nimeni acasa!

joi, 21 februarie 2008

Zilele astea m-am hotarat sa ma inchid in casa si sa-mi plang de mila. Nu stiu de ce. Pur si simplu asa. Motive... as umple pagini cu ele... Rezumatul ar fi ca doar la mine pot sa ma vait si ca doar eu pot incerca sa ma consolez. Pe altii nu vreau sa-i mai plictisesc si nici sa-i fac sa-mi acorde atentie doar din complezenta.

Chiar, oare de ce cautam alinare la oameni care oricum ne spun ce vrem sa auzim in timp ce se gandesc la propriile lor probleme? De ce nu suntem niciodata in stare sa gasim raspunsul in noi sau daca il gasim nu-l acceptam ca fiind corect? Daca cineva totusi a reusit sa faca asta, sa-mi spuna reteta si mie. Poate atunci o sa-mi fie de ajuns o "sedinta" in oglinda si cand ma intorc cu spatele n-o sa-mi mai fac semne obscene si n-o sa ma mai fac singura idioata...

Prostii... reteta e in mine. Probabil inca nu am puterea sa o accept.

Pe mine cine ma iubeste azi?

joi, 14 februarie 2008

E Valentine’s Day (e cineva surprins?). Si fac o marturisire. Si eu iubesc (woooow! liniste in sala). De obicei prea mult. Si pe prea multi (obiceiuri proaste...)

Dar azi nu. Azi, cand toata lumea e indragostita, eu iau o pauza. Pentru ca maine voi putea sa iubesc mai mult decat ieri, fara sa am nevoie de un motiv special.

Imi place la nebunie sa fiu un Scrooge al Valentine’s Day-ului. Pentru ca nu inteleg „sarbatoarea” asta. Nu inteleg de ce azi ar trebui sa iubim mai mult decat in alte zile, sa fim mai pupaciosi ca in alte zile, sa avem ochii mai sticlosi ca de obicei atunci cand ne intalnim cu ei/ele.

Nu inteleg de ce am importat ziua asta. De ce cred unii ca e nevoie de o zi anume ca sa spui si sa arati ca iubesti o persoana. De ce e ziua asta mai speciala decat oricare alta petrecuta alaturi de iubit/iubita. De ce unii permit ca iubirea lor sa fie transformata in afacere de sezon.

Dincolo de faptul ca e un mare kitsch, pentru unii mai e si o corvoada. Alearga disperati, pana le iese limba de un cot, dupa cadouri ca sa nu se supere iubitelul/iubitica. Se chinuie sa gaseasca ceva cat mai original si care fereasca al de sus sa semene cu ce au luat anul trecut. Problema financiara nu mai are rost sa o aduc in discutie, pentru ca toata lumea e dupa sarbatori in februarie, nu numai eu.

Si nu, nu urmeaza o pledoarie in favoarea zilei de Dragobete. O fi eu uneori nationalista, dar pana la urma e tot un drac.

In alti ani in ziua asta nici nu ieseam din casa. Si nu pentru ca strugurii ar fi fost acri. Imi provocau o greata sincera stupizenia din jurul meu, ranjetele si chiraielile de satisfactie mai mult sau mai putin reala ale „valentinilor” si „valentinelor”. Acum doar ma amuza. Intr-un fel trist.

Iau, deci, o pauza binemeritata si azi ma iubesc doar pe mine.

Un zvon care mi-a adus primavara

miercuri, 13 februarie 2008

Cel putin azi nu mai conteaza vremea mohorata, tristetile, nervii legati de munca, de faptul ca e iarna, ca mai sunt 2 luni si ceva de munca silnica pana la prima escapada la mare, ca am golit cardul si portofelul, ca descopar falsi prieteni, ca X n-are timp de mine, ca ma haituieste Y, ca toate imi ies pe dos, ca mai am o luna fara o zi si imbatranesc cu inca un an, ca... (la naiba, daca tot nu mai conteaza, de ce le enumar?).

In sapaturile pe net am gasit un zvon, nu stiu cat de fondat, care mi-a adus un ranjet orgasmic pe fata. E aici: http://catalink-mediablog.blogspot.com/2008/01/bon-jovi-vin-la-bucureti.html

Nu e verificat din 3 surse, dar... Azi sper. Punct. Chiar daca maine o iau de la capat.

Later edit (data stelara 14 feb. 2008, putin dupa miezul noptii): Acum e verificat din 2 surse: E ceva, dar nu e sigur. Oricum, e mai mult decat a fost vreodata. A 3-a sursa sper sa-mi si confirme. Ce putin imi trebuie sa fiu aproape fericita!!! Unii i-ar zice superficialitate. Eu ii zic doar bucurie de copil mare.

Ai bilet?(!?)

duminică, 10 februarie 2008

Cu castile adanc infipte in urechi purced aproape zilnic spre scarbiciu. E felul meu de a ma "apara" de lumea inconjuratoare si, poate, de propriile ganduri. E reconfortant sa incerci sa ai o discutie cu tine si sa poti sa o amani mereu pentru "dupa piesa asta". Si sa poti prelungi asta pana cand oricum te iei cu altele si nu mai ai timp de "sedinte" inutile. E chiar sanatos, in conditiile in care eu, una, sunt mai mereu certata cu constiinta mea si incerc sa evit pe cat posibil "discutiile" in contradictoriu cu ea. Nu de alta, dar nu stiu cum se face ca mai mereu ma aleg cu ochii vineti.

Aproape niciodata nu reusesc sa plec la timp din casa, mai mereu sunt ca la suta de metri garduri. Cand ies pe usa ma chinui cu maini tremurande sa descurc firul de la casti. Tremurande pentru ca nu (mai) suport zumzetul din jurul meu, care ma izbeste de cate ori ies din bloc. (Asa-i ca v-ati grabit sa va dati cu presupusul in privinta tremuratului?) Desi-s grabita, si-s grabita, ca iar ajung tarziu, odata ce aud muzica ma potolesc. Ma duc cuminte in statia de autobuz si astept. Fara agitatia de alta data, cand toate mijloacele de transport treceau Dunarea in ambele sensuri de cateva zeci de ori. Fara sa ma mai gandesc ca mai bine as lua un taxi (nu ca mi-as permite luxul zilele astea). Imi canta muzica si, vorba cantecului, "nu-mi pasa deee nimiiiic, deee niiimiiiic, sunt fericit, nu-mi pasa deee niiimiiiic".

In drumul spre munca trec invariabil pe la Kogalniceanu, "izvor" nesecat de controlori RATB. Stiti voi... nenea aia si tanti alea care daca te prind fara bilet simt nevoia sa faca si putina educatie civica sa "alunece" amenda/spaga mai usor. Adesea simt nevoia sa le ofer o clipa de bucurie: incep si ma caut febril in geanta, in buzunare, in minte si cand observ licarirea din ochii lor ranjesc si eu si scot abonamentul. Da, recunosc, am abonament. Pe toate liniile. S-au dus vremurile in care cheltuiam banii de abonament pe tigarile si berea indispensabile statului in parc cu gasca de cantaciosi din liceu...

De fiecare data cand vad "ulii" ca se urca in autobuz fac un exercitiu rapid. Ma uit in jurul meu si dau pariuri cu constiinta mea (da, aia cu care-s certata) pe cine or sa ia intai in vizor. Invariabil se indreapta catre "elementele" cu plete, creasta sau alte acareturi de gen. Iar eu castig pariul! Probabil "specimenele" astea sunt considerate prada sigura...

Experiment pe propria piele.

Situatia unu: Aspect cat de cat "finut", privire cuminte, muzica in surdina in casti (m-am urat sincer in momentul in care am ales sa ma sacrific!). Controlorii in pasi de dans: "Ai bilet?" "Ba nu, ba da, ba nu, ba da" (dupa caz). La mine nici ca s-au uitat.

Situatia doi: Machiaj agresiv, ragete, tobe si chitari razbateau dinspre urechile mele spre pasagerii cu care coabitam in acelasi "cazan". Statia Kogalniceanu. Oamenii cu geci albastre pun piciorul in scara. Ma iau la tinta. De obicei se imprastie care incotro. Se apropie "subtil", ma inconjoara, fluturand legitimatiile. Ma uit tamp, in gol. Nu-i vad, de auzit nici atat. Intr-un final catadicsesc sa caut. Evident, nu gasesc. Ei se aseaza in pozitie de tragere. "Cred ca l-am uitat", zic. "Pai de ce?", ma intreaba. Altul graieste: "De ce nu ti-ai luat bilet? Sigur nu minti?". Nu ma abtin si raspund respectuos: "Dar in ce calitate intrebati?". Raspunsul: legitimatia de controlor fluturata din nou prin fata ochilor. Ahhh, la naiba, si eu care credeam ca m-am intors in timp si am ajuns la scoala: "Si atunci de ce incercati sa faceti educatie in loc sa dati amenzi? E in fisa postului?". Evident, am gasit abonamentul ratacit, dar mi-a facut o deosebita placere moaca derutata a individului. Si deznadejdea lui din momentul vederii cardului de calatorie (oare in viitor o sa putem deschide si linie de credit pe el?).

Concluzie1: Cand n-o sa am bani de abonament sau de bilet o sa ma imbrac frumos, cuminte, o sa renunt la tricourile cu morti-n carca si pot sa fac blatul cat ma tine portofelul gol. Cu riscul sa fiu facuta KO de constiinta care nu s-ar mai simti bine in pielea mea.

Concluzie2: Nu-i degeaba vorba aia cu "nu conteaza cat de lung am parul".

Sau e? Si de aici... dilema: cum se face ca toti boschetarii si cantaretii de „mamelor din lumea-ntreaga” se plimba in voie, moca, fara ca vreun controlor zelos sa-i intrebe de sanatate? Asta in timp ce orice personaj iesit mai mult sau mai putin din "tipare" e scuturat bine la cea mai mica ocazie...


Un fel de arta

joi, 7 februarie 2008


Desene pe asfalt

luni, 4 februarie 2008

Bem un cico?


uite focaaa


Oglinda, oglinjoara...


Baldabac


Cel mai eficient spray de muste...


My heeeroooo...

Asa se pleaca de la munca



Asa se vine la munca




(sau ce face uichendul din pinguin? urs polar...)

Munca te poate rupe-n doua

vineri, 1 februarie 2008

e'te dovada



Asa ca nu mai exagerati!