Si-am plecat...

Ma gasiti aici



si aici

cautati-ma bine... ma intorc cu impresii, cu marea-n suflet si cu scoica meeeeaaaa

"Blestemul" pumnului in plex

Cand eram copila de clasa I, colegul meu de banca imi trantea aproape in fiecare dimineata cate un pumn in plex. Iar eu zgariam ca o pisica salbaticita. Asa ne "iubeam" noi.

Cand m-am facut putin mai mare plexul meu s-a mutat in gura (din fericire fara urmari pentru dantura). Si eu continuam sa scot ghearele care in vremuri de pace aratau ca si cum ar fi fost taiate cu grija si inofensive. In timp am invatat si eu sa lovesc, dar tocmai atunci, cand eram pregatita sa infrunt lumea, bataile au disparut.

In schimb pumnii in plex... senzatia aia cand ramai fara aer si simti ca tot stomacul ti se urca in gat impreuna cu plamanii si inima... Loviturile astea nu m-a invatat nimeni sa le incasez si nimeni nu mi-a spus ca vin sub diferite forme. Cel mai rau e atunci cand vin sub forma de cuvinte. Aruncate la intamplare, ca de o masina de mingi de tenis stricata, sau, mai rau, cu precizie, ca sagetile, fix in "inima" tintei. Iar eu am avut ghinionul sa intalnesc multi campioni la darts. Carora nu le tremura niciodata vocea atunci cand arunca vorbele.

Lovitura de pumn in timp nu mai doare, dar ecoul cuvintelor sapa mereu, tot mai adanc, racaie buba, face sangele sa tasneasca din nou si din nou. Iar cand incep sa ma obisnuiesc si sa iert, cand cuvintele auzite in gand de sute si sute de ori incep sa se goleasca de inteles, un nou "pumn" ma loveste in acelasi punct devenit tot mai sensibil in timp. De parca o singura lovitura n-are niciun haz... Si atunci mi-e greata. Si imi vine sa-mi scuip inima, plamanii, stomacul si sufletul. Si odata cu el sagetile otravite care l-au anesteziat si l-au facut sa uite ca mereu urmeaza acelasi lucru.

Trenule, masina mica

Nu ma pot invata sa nu-mi mai pun intrebari existentiale. Si, ca sa uit de ale mele, ma apuc, de dragul diversitatii, sa citesc o carte. Nimeresc mereu cate una care ma afunda si mai tare in nisipurile miscatoare ale propriilor mele "de ce"-uri. Si citesc cu "sete" sperand intr-un final (mai mult sa mai putin "happy") care sa-mi ofere raspunsuri si solutii pentru care eu am obosit sa ma lupt cu mine. Nicidecum noi probleme existentiale...

Ultimul vinovat: Octavian Paler, cu a lui "Viata pe un peron". Ce am invatat? Ca fiecare avem peronul nostru, mereu acelasi. Indiferent de numele garilor prin care trecem, noi le "amenajam" dupa propriul gust, in functie de trairi, amintiri, sperante si planuri. Le facem cat mai familiare si suportabile pe perioada in care asteptam TRENUL. Nu acceleratul, rapidul, sageata, Super Expressul sau Orient Expressul... doar TRENUL. Acela care ne duce unde vrem noi, in care nu exista nasi si supracontrol, in care, daca vrem, se fumeaza. Care merge cat de repede vrem, care opreste oriunde ni se nazare. In care putem controla totul, mai putin riscul de a deraia. Pericolul vine insa si din nevoia de a face alegeri. La peron trag numeroase trenuri iar dintr-o graba inexplicabila ne urcam adesea in cele gresite. Si ne abatem din drum sau ne trezim azvarliti pe peroane care nu ne apartin. Pe care incercam apoi sa punem stapanire doar pentru ca apoi sa le parasim convinsi ca de data asta ne-am urcat in trenul potrivit. Il asteptam mereu, prin diferite gari, intrebandu-ne daca va veni si daca il vom recunoaste. El vine. Inevitabil. Este doar o chestiune de timp. Numai ca la capatul liniei este doar o imensa gara cu nenumarate peroane, fiecare avand la un capat o cruce cu un nume si o lumanare.

Cu riscul (asumat) de a scrie un post imens, dar cu speranta ca cineva va avea rabdare sa-l citeasca (eu zic ca merita, mai ales ca nu am scris eu!), am selectat fragmente. Lectura placuta!

Decalog:
"Prima porunca: Sa astepti oricat.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te învinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.
...
A unsprezecea porunca (din Dante): Priveste si treci!"

"Un cantec nu se poate canta niciodata de la sfarsit spre inceput. Trebuie sa-l canti totdeauna indreptandu-te spre sfarsit. Pe parcurs, in timp ce canti inca si muzica te imbata, iti dai seama ca sfarsitul se apropie totusi, oricat l-ai amana. Incerci sa lungesti putin notele, dar asta nu da cantecul inapoi, nu reinvie ceea ce a murit din muzica intre timp. Amani doar sfarsitul. Te incapatanezi sa nu recunosti o evidenta. Ca orice cantec are un sfarsit. Oricat ar fi de frumoasa o melodie, vine o clipa cand ea e acoperita de tacere. Cand tacerea e mai puternica decat muzica (...) Un cantec imbatraneste in timpul cat il cantam. (...) Ceea ce conteaza e ca se apropie de sfarsit si de moarte. O moarte somptuoasa nu e mai putin moarte".

"Lumea e plina de masti de sticla. Te uiti si nu le vezi. Mangai fata unei femei si nu simti masca asta de sticla. Se imbratiseaza doi amanti si nu simt unul la celalalt masca de sticla. Se saruta si nu simt. Mama isi creste copilul si nu simte cum odata cu obrazul se largeste si masca de sticla".

"In acelasi timp, si la fel de obosit, stai la panda si te ascunzi; esti vanator si vanat; parca tu insuti ai pus candva capcane, le-ai mascat cu crengute si frunze, si ai uitat locurile, iar acum, la fiecare pas, poti cadea intr-una din ele, de aceea vrei sa ramai nemiscat, sa nu mai schitezi nici un gest, nici de atac, nici de aparare, cufundat in toropeala ca intr-o apa calduta si confuza..."

"Pustiul nu-l poate intelege decat cine l-a trait".

"Omul rade uneori ca sa-si dea curaj. Cand simte ca tacerea il strange de gat, rade cateodata prosteste. Asta il convinge ca nu e totul pierdut".

"Uneori a astepta poate fi, la urma urmei, un mod de a pleca si de a sosi. Cata vreme astepti, totdeauna mai exista un tren care va veni sau va pleca. Chiar daca nu stii cat trebuie sa astepti. Peroanele sunt cu totul pustii numai cand le pustiim noi insine. (...) Uneori, e drept, omul oboseste asteptand. Si (...) cand soseste in sfarsit ceea ce el a asteptat, soseste prea tarziu. E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obtinand-o prea tarziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuseste doar sa-l oboseasca si mai mult. Si renunta la ea cu o ultima mare tristete deoarece nu e simplu sa porti o batalie si, ajuns la capat, sa-ti dai seama ca asta a fost totul. Batalia. A existat candva un scop, dar de atata asteptare scopul a murit..."

"Viata insasi e o stare de tranzit intre nastere si moarte... un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren... esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra... altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoar... altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, raman pe peron sa astepte urmatorul tren. (...) Asteptarea are valoare cata vreme astepti sa se intample ceva, cata vreme iti poti inchipui ca se va intampla ceva, chiar daca nu se va intampla nimic. (...) Poate ca totul depinde de noi, de calatori. Noi trebuie sa completam destinatiile pe care vrem sa le dam vietii noastre. Si poate ca nu exista "nicaieri". Exista numai calatori care nu dau vietii lor nici o destinatie. Care renunta sau nu pot sau rad, zicand ca nu-i intereseaza decat calatoria in sine".

"Poate ca intre dragoste si lupta nu e nici o deosebire. Dragostea e lupta intre doua suflete si intre doua trupuri in care uneori nu e nici un invingator, alteori nu e nici un invins. (...) Moartea pune punct si iubirilor si luptelor. Fiecare ramane atunci cu cat a iubit si cu cat a luptat. Mai are timp, poate, doar sa regrete ca n-a iubit si n-a luptat destul sau ca a trait ca un sarpe singur, care nu si-a gasit alt sarpe cu care sa se iubeasca sau sa se lupte".

"Lumea e plina de hieroglife. Ne uitam la o bucata de cer, la o pasare, ascultam un cuc cantand si nu ne trece prin cap ca toate acestea sunt, poate, hieroglife ale naturii pe care nu le intelegem. Tot ce ne inconjoara e format din hieroglife. Ele exista si asteapta un Champollion care sa le dezlege. Dar oamenii nu prea au chef sa devina Champollion. Lor le e mult mai simplu sa spuna despre un nor ca e un nor si despre o cioara ca e o cioara. De ce sa se mai complice? La ce foloseste? Ca sa dezlegi hieroglife, trebuie sa renunti la o parte din viata. Si trebuie sa alegi. Iti traiesti viata sau o intelegi? Una din doua".

Definitii: colectia primavara-vara

Mahmur - 1) Care este buimac de betie sau de somn; in stare de indispozitie provocata de betie sau de nesomn. 2) pop. Care se afla intr-o stare de indispozitie sufleteasca; lipsit de buna dispozitie; posomorat; suparat

Astenie - Stare de oboseala intensa si prelungita, insotita de slabiciune fizica, de scaderea capacitaţii de lucru intelectual

Deprimare - depresie, mahnire, descurajare, dezolare, intristare.

Nu vreau sa sperii pe nimeni... sunt doar stari de sezon pe care le traiesc partial si pe care probabil multi le incearca.

Eu una, cand ma napadesc, imi vine sa ma ascund. De ele, de mine, de restul. Poate o s-o fac pana la urma. Si totul doar din cauza unui film tampit in care cineva intreaba pe altcineva "si dupa tine cine alearga?". Un dialog tampit poate naste adevarate furtuni in mintile slabe... Iar a mea a tinut regim...

Anul mortii (2)

Chiar incep sa cred ce scriam acum o luna: ca am intrat in anul mortii. M-am trezit ca m-am dus sa-mi fac analize, ca ma duc (culmea!) cu ele la medic ca sa-mi zica de ce sufar (nu la "mansarda", acolo n-am nevoie de diagnostic: creierasul meu e pur si simplu compromis), ca iau mai des medicamente cand ma doare cate ceva. M-am trezit gandindu-ma foarte serios la a-mi da/lua licenta dupa 2 ani de copilarit/delasare (asta poate pentru ca cineva m-a amenintat ca nu ma mai duce la mare la vara... mrrrr). M-am trezit ca-mi plac florile, pomii infloriti (acusica o sa miroasa peste tot a tei...), porumbeii, vrabiutele (mai lipseste sa incep sa studiez cu atentie paianjenii si gandacii... brrrrr) sau pestele din acvariul nepoata-mii. Dau atentie la detalii pe care pana nu demult le consideram "chestii ieftine" si inutile...

Oare imbatranesc urat sau pur si simplu incepe sa-mi pese?

It's JUST ME

Uitasem ca exista piesa asta... altii cred ca nici n-au auzit-o vreodata... uitasem versuri, uitasem albumul... si am (re)descoperit unul dintre cele mai frumoase lanturi de metafore pe care le-am auzit vreodata intr-o piesa...

"I remember how it used to be / I was you and you were me / We were more than just the same / Now these shoes don't fit, my skin's too tight / When you want a kiss, I take a bite / Let your heart call up the cops, read me my rights" (Janie, dont't you take your love to town)... Tradus isi pierde intelesul... E ca si cum ai traduce Stratan in... germana.

METALLICA OFICIAL!!!!

23 iulie, pe Cotroceni!!!

Mi se pare super simpatic faptul ca pe site-ul oficial anuntul este facut in limba romana. Pe mine una m-a "gadilat" gestul... Asteptam detalii... si speram ca si mult asteptatul meu concert Bon Jovi va parcurge acelasi traseu ca al celor Metallica (zvon, anunt, infirmare, confirmare oficiala)... Oricum e clar ca nu va fi pe 22 iulie... :( Dar am o rabdare de fier...

De azi intr-o luna deja m-am intors de la mare

Masochism curat...

Dar totusi hai sa fiu optimista macar acum, ca am scapat nepacalita de ziua de ieri. Ca sa nu mai umplu iarasi randuri cu "dor de mare", zic doar atat: AMR 28 de zile si... o sa zac pe nisip si-o sa ma uit la cer si o sa descopar norisori in forma de pisici, elefanti, vulturi... si o sa strecor nisipul printre degete... si o sa ma simt BINE, o sa ma simt DEPARTE de tot ce imi seaca fiinta, APROAPE de cei mai dragi mie si de o sticla de BERE!