Din putzul gandirii...

De cate ori in viata spunem banalul "niciodata"...

Cati dintre noi spunem "niciodata nu o sa ma apuc de fumat"? Ha! Pun pariu ca dintre sutele de mii, milioanele de fumatori 90 la suta au spus macar o data in viata chestia asta. Iar cand s-au apucat si-au spus in barba ca "niciodata" nu o sa fumeze un pachet pe zi. Ha! Ha! Si iar ha!

Cati dintre noi, vazand un betiv pe strada, au spus "niciodata nu o sa ma imbat in halul asta"? Si cati dintre noi au reusit sa se tina de promisiune? Se lauda cineva ca a putut? Ha! Viata iti rezerva surprize, nu uita!

Cel mai mult imi plac "niciodata"-urile sentimentale. "Nu o sa incetez niciodata sa te iubesc", "nu o sa te mint niciodata", "nu o sa te parasesc niciodata". Mai ca ma bufneste rasul. Si nu neaparat dintr-un cinism fara margini si nu neaparat pentru ca am auzit si eu candva replicile astea si de ele s-a ales praful. Ci pentru ca le-am spus. Si, culmea, le-am crezut. Si... surpriza... tot praful s-a ales.

Praful care se asterne peste amintirile fiecaruia dintre noi, pe care il mai suflam din cand in cand doar ca sa facem loc pentru alte particule si ca stratul sa nu devina nesimtit de gros.

Sa ai pretentia ca "niciodata" sa dureze la nesfarsit este ca si cum te-ai astepta ca un balon de sapun sa nu se sparga niciodata (sic!).

"Niciodata" a devenit un termen relativ si gol de sens. Iar la o adica o promisiune care incepe cu "niciodata" poate suna mai mult ca o condamnare. "Niciodata" inseamna mult timp. Prea mult. Si cum poti sa vorbesti despre "niciodata" sau despre "totdeauna" sau despre "mereu" cand totul in jurul nostru este atat de finit, atat de limitat?

Cel mai trist si ironic mi se pare un "niciodata" scris pe o piatra funerara. Un "niciodata nu te vom uita" care se poate citi, sters de vreme, pe o cruce cazuta pe un mormant aflat in paragina.

Deci... la ce bun sa promiti un "niciodata"?