Lectie despre asteptare

Cineva mi-a atras atentia intr-o seara, in Laptarie, la o reclama dintr-o „carticica” b-24-fun: „Sotia calatorului in timp”, de Audrey Niffenegger.

Scurta descriere suna asa: „Cind Henry a cunoscut-o pe Clare, ea avea sase ani, iar el avea treizeci si sase. S-au casatorit cind ea avea douazeci si trei, iar el avea treizeci si unu. (…) Henry este unul dintre primii oameni diagnosticati cu cronoafectiuni: din cind in cind ceasul lui genetic se reseteaza si se trezeste aruncat in viitorul sau in trecutul sau. (…) „Urasc sa fiu acolo unde ea nu este, cind ea nu este. si totusi plec mereu, iar ea nu ma poate urma“ - zice Henry”.

“Cineva” a fost cuminte, iar Mos Craciun i-a adus in dar cartea pe care a spus ca ar fi fost curios sa o citeasca. Eu, care nu sunt prea cuminte de fel, a trebuit sa mi-o cumpar singura… Initial m-a cam speriat… E un “mastodont” de carte, in genul celor cu care “rupeam” capul colegilor de scoala cand ma agasau… Eu nu mai citisem cam de multisor, iar ultima “opera” era “Febra stadioanelor”, adica ceva (aparent) usor de “digerat”.

Mi-am luat inima in dinti si am purces la lecturat (si nu vorbim despre genul ala de lectura, pe etichete de sticle de “orice-ar fi”). Am crezut ca o sa se intample la fel ca atunci cand m-am apucat de citit “Concert din muzica de Bach”, pentru ca, si acum, in primele trei seri trebuia sa o iau de la capat ca sa inteleg ceva si pentru ca mereu ma fura somnul la aceeasi pagina… Apoi am decis ca trebuie sa-mi inving lipsa de antrenament si sa depasesc punctul critic. Am reusit si dupa prima suta de pagini am trait ce nu mai traisem de pe vremurile cand citeam Fridolin (hihi!) si, mai apoi, Love Story sau Padurea spanzuratilor (ce-am mai suferit cand a murit Bologa!), cand grabeam pasul spre casa ca sa ma apuc de citit…

Nu o sa povestesc aici cartea. Spun doar ca mi s-a parut interesant ca autoarea nu intervine in evenimente. Povestea e scrisa sub forma de jurnal, personajele o spun “singure”. Pare un fel de „contabilitate dubla” a sentimentelor. Este, printre altele, o poveste despre bucuria clipei si, in acelasi timp, despre asteptare. Despre ceva ce multi nu reusim sa invatam pentru ca suntem prea ocupati sa salvam aparentele, sa tinem pasul cu lumea asta care se pravaleste peste noi daca indraznim sa ne oprim din goana si sa privim in jur.