Rabdare si tutun

Anul abia a inceput, eu m-am intors doar de vreo 14 zile in Bucuresti si deja sunt satula de oras... De Micul Paris transformat in Mica Venetie si care curand va deveni Marea Glina... Halal capitala europeana... De la marea ninsoare de acum doua saptamani am inceput sa o privesc cu mai multa sila ca oricand... Pentru ca...

In noaptea de 2 spre 3 pe la 4 eram pe strazi din motive absolut neplacute, fugind prin nameti la capataiul unui muribund... A scapat, saracul, de ce mi-a fost dat sa vad...

Punctual (sau cat mai punctual): 1. „Autoritatile” locale au stat la caldurica de frica sa nu-si ude sosonii prin nameti... doar nu era sa dispuna curatarea strazilor pana nu se oprea ninsoarea... Si in plus, asa e in iunie... Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca ar fi nins fara oprire vreo 3 zile... probabil nu mi-as mai fi dorit sa emigrez la Polul Nord... emigra el la mine... macar de-ar fi venit si cu ceva ursuleti d-aia albi si pufosi...

2. Oamenii parca au turbat toti de cum s-a luminat: in loc sa ia exemplul edililor si sa astepte macar batatorirea zapezii au dat navala pe strazi... si nu ca la sanius, desi multi erau inca liberi (d-aia e neamtzu’ departe...). Unii au „ambalat” masinile personale ingropate in zapada pana cand peste tot duhnea a gaze de esapament si a cauciuc incins... (stiti bancul cu vata si prezervativul?) Banuiesc ca multi au renuntat in cele din urma pentru ca minunatele autobuze ale reatebe s-au transformat in adevarate conserve de oameni fierti in suc propriu. Invingatorii care reuseau sa se lase striviti de usile inchise in spatele lor refuzau sa mai coboare pentru a le face loc celor deja sufocati. Ranjet sadic: ce buna ar fi fost o fiola puturoasa de la Bruno... sau macar o pocnitoare...

3. Oficiul Starii Civile sector 6 avea program redus... pentru cei care nu au ramas inzapeziti si s-au putut deplasa la serviciu... Decat sa ma intampine nenea la poarta sa-mi spuna: „S-a inchis”, preferam un afis cu „Stati cu mortul pe masa pana vine primavara si se topeste zapada”. Deh, asa-ti trebuie cand te trezesti sa mori pe vremuri d-astea...

Cu mult extraveral si cu multa rockereala am reusit sa depasesc zilele urmatoare. Pana cand...

Inevitabil, a venit ziua dezghetului. Calmul dobandit cu greutate a rupt-o la fuga in momentul in care un nene care curata zapada de pe un „nod” de fire destinate aceluiasi reatebe mi-a trantit un ditamai bulgarele de zapada in cap... de parca inca nu era destula pe jos... A doua zi am jurat ca nu ies din casa... era marti, trei ceasuri rele, Doamne fereste! Si m-am ascuns in cada, sub apa, sa visez ca e vara... A treia zi, dupa Scripturi, s-a facut soare afara, termometrele au urcat peste zero grade si ce sa vezi? M-am trezit la Venetia... Ca, deh!, sistemul de canalizare al orasului nu face, dom’le fatza... Da’ spate o face? Ca poate ne mai scuteste pe noi, astia, pe care toti aia care promit inainte de alegeri ne iau „pe la spate” in fiecare zi de mandat...

Mi-am facut curaj si am privit in jur cum gunoaiele adunate inca de pe intai, doi incepeau sa iasa la suprafata, sa pluteasca, cum gropile sapate de „vrednicele” firme angajate de aceleasi Primarii pentru diverse lucrari incepeau sa se transforme in mici lacuri de acumulare. In paranteza fie spus: astia nu pot sa epuizeze bugetele cu ceva mai mult timp inainte de inceperea ploilor si a ninsorilor? Sa evite transformarea orasului intr-o mare mlastina? Sau, daca nu se pot abtine, macar ar putea sa puna niste „bestisori”, sa avem si noi de-o saramura, de-o marinata, de ceva acolo de umplut „ghiozdanul”!

Da’ lasa, ca vine ea vara, cu „miresmele” caracteristice... Atunci macar o sa pot fugi la mare, pe plaja, in Vama Veche... Pana atunci ma hranesc cu speranta ca n-o sa ajunga MacDonald’s-ul si acolo... Aia va fi moartea Vamii, care e deja in coma din cauza bancomatului de la intrare si a urmelor de Bavaria...

Pana atunci plang in pumni si ascult asta: „De-as putea s-opresc orasu’n loc / Si-apoi c-o guma sa sterg fiecare bloc... / Din bucati de plaja sa cladesc / Un alt oras in care oamenii zambesc...”. Si, tot pana atunci, rabdare si tutun...