Ceva banal... Mi-e dor de mare!

Mi-e dor de mare... RRRRRAU! Banal... Dar prefer dorul asta decat dorul de oameni. Marea va fi mereu acolo, oricand voi gasi timp pentru ea... asta imi spun de fiecare data cand plec, ca ma va astepta si la anu'... Ca ma va primi la ea indiferent ce voi fi facut cat am stat departe....

Mi-e dor de senzatia pe care o traiesc de fiecare data cand ma intorc la ea, de prima tranta pe nisip, de prima scoica pe care o simt in talpa, de lacrima care imi curge mereu pe obraz de fiecare data cand spun "mi-a fost dor de tine"... Mi-e dor sa intind bratele de parca as putea-o cuprinde toata, toata... De prima balaceala...

Mi-e dor sa ascult vantul, sa gust briza, sa stau pe nisipul ud si sa ma las scaldata de valuri. Sa le astept sa vina peste mine pentru ca apoi sa le simt plecand cu tot cu sufletul meu... Mi-e dor sa am pielea sarata. Sa deschid fermoarul cortului si sa simt mirosul de plaja. Sa-mi beau cafeaua si sa simt intre dinti fire de nisip. Sa zac la soare indiferent de ora. Sa strecor nisipul printre degete ca si cum mi-as cerne viata. Sa ma arunc in valuri si sa simt ca-mi crapa inima de fericire...

Mi-e dor de berea bauta pe plaja la rasarit, mi-e dor sa tin soarele in mana chiar si pentru o clipa cat un blitz de aparat foto. Mi-e dor sa aud pescarusii "guitand" in asteptarea luminii. Sa vad in zare barcile pescaresti si sa ma rog sa dispara inainte ca in dreptul lor sa se arate "soricelu".

Spre deosebire de oameni, marea nu pleaca niciodata. Nu face reprosuri, nu te cearta. Ea trimite vantul sa-ti usuce lacrimile chiar si cand incerci sa le ascunzi. Sa te imbratiseze, sa te sarute si sa-ti sopteasca la ureche pentru a alunga singuratatea.

Mi-e dor de mare... si e abia ianuarie. Pentru astfel de momente am incercat s-o inchid intr-o cutiuta... cu miros de plaja, cu scoici de toate felurile... Dar, culmea, lipseste tocmai ea...