Tipul care cântă este un fost jucător englez de cricket. Piesa este un oamgiu adus unui fost coleg de echipă, decedat în 2002, într-un accident de maşină. Poate nu e senzaţională, dar mie mi-a plăcut. Mai ales că nea' Mark Butcher ăsta nu e un cântăreţ de profesie. Cel puţin nu era. Acum cică s-a lăsat de sport şi îşi trage album. Îs curioasă oare ce iese.
Am citit acum ceva timp Soţia călătorului în timp, de Audrey Niffenegger. Şi am şi scris despre asta aici.
De atunci tot aştept să apară filmul. Iar zilele astea, în aceeaşi "cărticică" B-24-Fun în care am aflat despre roman, am găsit şi un poster de promovare a ecranizării. Deja este în cinematografe şi abia aştept să îl văd. Cu toate că, sincer, îmi cam displace actorul principal, Eric Bana, care îl interpretează pe Henry.
"Clare (Rachel McAdams) a fost îndrăgostită de Henry dintotdeauna. Deşi nu ştie când vor fi nevoiţi să se despartă, ea este ferm convinsă că sunt sortiţi să fie împreună. Datorită unei anomalii genetice rare de care suferă, Henry (Eric Bana) are capacitatea de a călători înainte şi înapoi în timp, fără însă a avea control asupra acestui fenomen. În ciuda faptului că această particularitate a lui Henry îl face să apară şi să dispară într-un mod imprevizibil, Clare încearcă din răsputeri să-şi construiască viaţa alături de el".
Pe IMDB are o cotă bună, comentariile celor care l-au văzut sunt încurajatoare, deci... o să revin cu impresii. Până atunci... trailerul:
La mai bine de doi ani de la lansarea albumului Lost Highway, trupa Bon Jovi revine cu The Circle.
Aţi căzut în păcatul de a contracta un credit bancar pe care acum vă e din ce în ce mai greu să-l achitaţi? Sunteţi hărţuiţi de don'şoare care vă tulbură somnul matinal cu telefoane şi vă strică ziua reamintindu-vă că şi luna asta aţi întârziat 3 zile cu achitarea ratei? Aflaţi că vă caută banca prin vecini pe care îi cunoaşteţi sau nu? Sau chiar că v-aţi schimbat numărul de mobil pe care v-a găsit cu o zi înainte o altă don'şoară, de la aceeaşi bancă, şi pe care tocmai v-a sunat, să zicem, mama?
Cineva deştept a întocmit o scrisoare care se poate dovedi foarte utilă pentru mulţi dintre românii fraieri care au apelat la ajutorul băncilor şi care în vremuri de criză se roagă în culcare şi-n sculare să nu se trezească fără serviciu şi cu cursul euro explodat (zice-se) pe la 5 lei.
Stimate domn,
Am onoarea să vă confirm primirea scrisorii dumneavoastră prin care îmi cereţi, pentru a treia oară, returnarea banilor pe care vi-i datorez.
Aş vrea să ştiţi că eu nu contest această datorie şi am intenţia s-o plătesc cât mai curând posibil.
Pe de altă parte, aş dori să vă informez că eu am numeroşi alţi creditori, la fel de onorabili ca dvs., cărora vreau să le înapoiez, de asemenea, sumele datorate.
Deoarece suma alocată de mine lunar rambursărilor este limitată, în fiecare lună desemnez prin tragere la sorţi unul dintre dvs. căruia îi înapoiez banii.
Îndrăznesc să sper, domnule, că numele dvs. va ieşi cât mai curând.
Vă rog să acceptaţi, domnule, salutările mele împreună cu întreaga mea consideraţie.
Datorită faptului că ultima dvs. scrisoare a fost redactată într-un LIMBAJ AGRESIV ŞI VIOLENT, vă anunţ cu regret că NU VEŢI PARTICIPA LA URMĂTOAREA TRAGERE LA SORŢI.
Am omis să precizez că utilitatea acestei scrisori constă în simplul fapt că vă va face să zâmbiţi. Dar oare dacă s-ar trezi băncile cu câteva sute de astfel de scrisori, ar da faliment pe fond nervos?
Merg in maini si inima mi-a coborat in gat. Ficatul mi se zbate in stanga si creierul mi-a urcat in talpi, iar stomacul imi cere sa-l umplu cu nimic. M-am zdruncinat si m-am amestecat; imi vine sa fug de mine, sa ma duc mai incolo si, dupa ce ma reasez, sa ma torn inapoi cu polonicul.
Si era asa liniste...
Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva odata.
Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunsa", "Castelul", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsa", "Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Sotron", "Frunza", "Hoţii şi vardistii", ultimii care au strigat "Un, doi, trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme doua zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii Soimi ai Patriei si ultimii Pionieri. La gradinita am invatat poezii in romana, nu in engleza... Si am cantat Multi Ani traiasca, nu Happy Birthday la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Berly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas... si cine zice ca nu s-a uitat ori minte, ori nu avea inca televizor. Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum... sau pustilea alea absolut superbe cu apa... Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor. Care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Fuse, fuse şi se duse... Abia acum mi-am revenit după ultima "bucată" de vacanţă pe 2009. Episodul 1: Vama Veche. Episodul 2: Voina, zonă de munte în care am mers cu ai mei, copil fiind, cu cortul. Din fericire, compania a fost selectă şi am avut numai oameni foarte dragi cu care să împart mirosul de natură.
Despre Vama Veche nu mai zic nimic, ca să nu mai fiu acuzată că-s obsedată :D Pun doar câteva poze:
Restul pozelor din Vama sunt absolut indecente...
Dupa 3 zile de mare, ultima pe anul ăsta, a urmat un drum lung, de peste 8 ore, către Voina (jud. Argeş, Munţii Iezer). Pe care l-am întrerupt pentru un pepene spart de bordură :) (bordura n-a intrat în cadru)
Într-un final am ajuns la destinaţie şi am instalat tabăra, însă nu înainte de a ne informa la cabană despre urşi. Evident că ni s-a propus cazare, că "aseară a venit ursul". Dar "filmul" ăsta îl văzuse doar cabanierul care mai avea camere libere. Oamenii care stăteau acolo de o săptămână n-au avut onoarea. Probabil şi ursul ăla... nu se arată aşa, oricui.
Evident, a urmat binemeritata porţie de Absolut + caisata + ce-am mai nimerit (prietenii ştiu de ce) la un foc mai mult sau mai puţin de tabără (suntem ecologişti, dom'le).
Iar a doua zi ne-am aşternut la drum.
Ajunşi la Cuca, am făcut cale întoarsă, pen' că începea ploaia şi aveam un accidentat cu noi. Din fericire n-a fost grav, doar o gleznă scrântită, care i-a permis lui Tavi să se ocupe apoi de grătarul pentru care am cărat lemne de unde am apucat, că n-avea farmec dacă le luam de pe lângă cort.
Cam asta a fost, în câteva imagini, escapada de final de august. Şase zile din care trei fără telefon, fără bruiaje şi fără ipocrizia şi grijile care ne poluează viaţa la oraş. Câţiva au fost, totuşi, lipsă la apel şi vor plăti pentru asta... la următoarea escapadă la munte, mă vor căra în cârcă :D.
Şi acum... LA MUNCĂ, BĂ! Nu la întins mâna!
Mi-am luat leapşa. Niciodată nu am fost suficient de rapidă pentru jocul ăsta, indiferent că era pe coco, pe ouate sau pe ce se mai juca.
Acum e pe poze şi se joacă după regula: te duci în folder-ul cu fotografii, intri în folder-ul 4 şi alegi poza 4, după care o pui pe blog. Mie mi se trage de la domnul Adi Mihăilă, băiatul cu pană la cap de la ZU, din cauza căruia nu doarme nimeni şi pe care nu-l laud prea mult ca să nu-l deochi nici cu vorba, nici cu fapta, nici cu gândul.
Deocheaţi-l voi, dacă doriţi, pentru că şi înainte de centralizarea pozelor, şi după, tot el s-a nimerit la poziţia 4x4. Deci, doamnelor, domnişoarelor, domnilor...
1 Mai 2009 - VAMA VECHE. ADI MIHĂILĂ. Orice comentariu suplimentar ar fi de prisos. Precizez doar că în primele trei poze eram eu. După aia gata ;))
Şi pen' că aşa e frumos, dau şi eu leapşa mai departe la Cătălin Stelian, Cronicaru', Marian Boba şi Dodo.
Nu-s fan filme horror/thriller. Deci nu ştiu dacă părerea mea în domeniu este tocmai avizata. Nu mă şochează imaginile dure, dar mă omoară suspansul. Am vrut, însă, să văd Drag Me to Hell, pentru că trailer-ul mi s-a părut interesant şi pentru că am auzit că sălile de cinema erau rapid părăsite în timpul filmului pentru că oamenii l-au considerat foarte dur.
Aşa că mi-am suflecat mânecile şi m-am apucat să văd ce e de capul lui. La sfârşit, maaaare dezamăgire şi concluzia: un mare fâs!!! Cu F mare! În afară de nişte "episoade" absolut scârboase, cu o babă, vie sau moartă, care suge bărbia Christinei (personajul principal), restul e plictisitor şi jur că am tras de ochi cât am putut să nu adorm. Parcă filmul ăsta, care măcar nu are un happy-end siropos (aia mai lipsea!), e neterminat. Cel puţin asta e senzaţia cu care am rămas eu, care credeam că n-o să am curaj să-l văd până la final. Cel puţin nu dintr-o dată.
Vă aduceţi aminte de Gary Moore? De I Still Got The Blues... Uite de-aia plâng chitarele uneori. Pentru că nu sunt mulţi care să le facă să vibreze aşa! Nu m-am putut hotărî nicicum la o singură piesă, aşa că poftiţi de ascultaţi un maestru!
The Loner
I still got the blues
Parisienne Walkways
Motto: Totul se dărâmă-n jur, dar noi nu ne-ntrebăm de ce... (Spitalul de Urgenţă)
Vară, planuri, vacanţă cu buget de criză, "rucsac, nisip, Gara de Nord" - vorba cântecului. Ba pe dracu'! A dat criza-n tot şi-n toate, pare că se alege praful de tot... de parcă nu ar fi destul.
Viaţa pare din ce în ce mai des în ultima vreme un sport extrem care te ţine blocat într-un cantonament permanent. Problema e că eu sunt al dracului de comodă şi nu-mi place adrenalina decât în cantităţi controlate.
... căldură mare, monşer! Şi poftim de găseşte soluţii anti-criză(e) cu un creier clocit sub soare şi prin mijloacele de transport mai mult sau mai puţin în comun. Dacă nu poţi, sedează-te cu ce ai la îndemână. Cea mai ieftină soluţie este o doză de nesimţire (extraveralul e scump, dom'le, scump). Da' nici pe aia nu o primeşti ca pe pliante la colţ de stradă...
Nati Meir ar vrea să conducă România cu un guvern de tehnocraţi (guvern pe care, apropos, domnule viitor candidat, îl formează premierul). Adică de oameni care nu au nicio treabă cu lucrurile pe care ar trebui să le ţină în mână. Iar în cazul de faţă, la propriu.
Într-o Românie ideală a lui nea' Meir, Mircea Badea ar fi ministru la Interne (că tot e el prieten cu miliţienii), Monica Columbeanu ar ţine treaba în mână pe la Turism, soţiorul Iri ar fi "tartor" peste Dezvoltare, iar Gigi Becali, acest Stătică al Facultăţii de Drept, cu diplomă de absolvent, licenţiat sau poate chiar doctor, deja, în domeniu, ar ajunge cioban-şef la Justiţie. Asta după ce în urmă cu doar câteva luni cei doi se porcăiau de zor pe tema vânzării Stelei.
Alţi miniştri doriţi de omuleţul care aduce mai mult cu Doru Octavian Dumitru decât cu un posibil viitor preşedinte de ţară sunt Ion Ţiriac la Economie, Gheorghe Hagi la Tineret şi Sport şi Mădălin Voicu la Educaţie. Ooook. Dacă Ţiriac s-ar putea să se priceapă cel puţin bine la economie, din moment de este unul dintre cei mai bogaţi români, Hagi ar fi bun la Ministerul Tineretului şi Sportului doar înrămat. Oricum, nu despre capacităţile lor este vorba aici.
Ci despre senzaţia de "bătaie de batjocură" pe care mi-o lasă campania asta electorală pe care şi-o face Nati Meir. Parcă mi-e greu să cred că Nati Meir vorbeşte serios. Dacă o face, e grav. Dacă nu, înseamnă că ne ia la mişto pe noi, români, ca naţie şi ca ţară. Şi că e convins că lumea chiar o să pună botul şi o să voteze un guşter care o voia pe Zăvoranca pe post de "consilier artistic" în campanie.
Dacă, totuşi, el crede în ceea ce face, înseamnă că este total lipsit de simţul penibilului. Chiar îmi imaginez dezbaterile cu candidaţi la preşedinţie. În care toţi vor veni şi vor face promisiuni cu pumnul în aer (gen "propun să le tragem un pumn în..." - n.r. pentru cunoscători), iar nea' Meir va avea ca prim punct în planul de campanie să reuşească să le împace pe Columbeanca şi Zăvoranca, în stil de Raluca Moianu la "Iaaaar-tă-măăă!".
Ar fi jenant şi absolut descalificant pentru o ţară în care totuşi lumea a fost destul de lucidă şi nu i-a dat lui Vadim votul atunci când tot ea îl ducea în turul doi, unde era nevoită ca dintre două rele să o aleagă pe cea mai mică. Iar asta îmi dă o oarecare încredere. Problema e că nici eu nu ştiu de ce. Şi că presimt că Meir va deveni un nou Gigi Becali, un produs al presei fără cap şi principii elementare, care se va hrăni cu tot ce se va spune/scrie despre el până când va deveni imun. Şi atunci să te ţii.
Am descoperit recent o oaza de amintiri dulci, care daca n-as avea urechi m-ar face, cu siguranta, sa rad cu gura pana la ceafa de parca as fi mestecat lame Gillette. Poate unora nu li s-ar parea atat de dulci, dar cum in ziua de azi vad copii crescand cu nasul in laptop si cu urechile in telefoane mobile, care nu mai stiu sa se joace sotron, leapsa, ascunsa, sa se uite la desene animate, sa coloreze, ma invalui in ele ca intr-un rotocol interminabil de vata de zahar, le gust ca pe un cornet maaaaare de inghetata la dozator. De-aia de care aveam voie doar la mare, la poarta la complexul Dunarea din Eforie Nord, cand plecam din camping pentru plimbarea de seara si aerosoli pe faleza (n.a. - e sezon, doar nu voiati sa dau un exemplu care n-are legatura cu marea. Marea Neagra :D).
Cica nu e indicat sa traiesti in trecut. Adevarat! Dar nu e cu atat mai putin indicat sa il dai uitarii. Uneori o privire in urma te poate face sa zambesti cu inocenta pe care inca de atunci incepeai sa o pierzi.
Pentru mai multe zambete, va recomand cu caldura o calatorie in oaza cu amintiri.
In repetate randuri, cautand poze cu Cristiano Ronaldo (in scop profesional) m-am lovit de una care mi-a starnit mereu hohote de ras.
Si mereu m-am intrebat ce cauta el atat de concentrat acolo. Sau de ce.
Azi am descoperit raspunsuri intr-un filmulet bun de vazut pe repeat. Ia de zgaieste-te si razi!
Episodul 3 din folclor de "fatza blocului":
Intr-o vara, de Craciun
M-am suit intr-un alun
si-am mancat atatea mere
de m-am saturat de pere
Si-a venit stapanul lui
si m-a dat jos din gutui
parca ar fi ciresul lui.
***
Impacare, impacare,
fara nici o suparare,
daca ne mai suparam,
luam valiza si plecam,
iar la gara “23"?,
ne-ntalnim cu 3 purcei,
unul mie, unul tie,
si unul lui popa Ilie.
***
Cat e ceasul?
8 si-a stat
Si e prost cine-a-ntrebat!
Ceasul merge pe secunde
Si e prost cine raspunde!
***
Verde stop!
***
Cine zice ala este
Ca magarul din poveste!
Si magarul a murit
Si tu l-ai inlocuit!
***
De chichi, de michi
Trei lei ridichii.
De crema maro
Sa te iau la misto.
***
Maimutica cu cercei
Joaca noaptea pan’ la trei
Si la trei si jumatate
I-au cazut chilotii’n lapte
***
Jur cu mana pe buric
Sa cresc mare si voinic
Pe-ntuneric si pe frig
Si sa nu manânc nimic.
Cândva s-a crezut leu. Se vedea "guvernând" peste toţi şi peste toate. Nimic nu părea că-i va putea ciobi într-o zi din trufie. Îşi plimba orgoliul stufos ca o coamă cu o mândrie aproape patologică şi nu dădea doi bani pe nimeni şi nimic.
Călca în picioare orice îi aţinea calea, totul în jur părea prea mărunt pentru a merita să fie luat în seamă. Nimic nu-i putea stârni interesul sau compasiunea. Credea că are totul şi ştia că nimeni nu va avea curajul să încerce vreodată să schimbe ceva.
Era convins că la apariţia sa iarba se culca smerită la pământ, pământul înceta să se rotească, soarele devenea palid de emoţie, luna roşea intimidată, iar stelele cădeau în leşinuri.
Ce putea fi mai frumos? Să trăieşti o astfel de senzaţie zi după zi după zi după zi după zi... Să numeri secunde, minute, ore, zile, luni, ani de când nimeni şi nimic nu a avut tăria să te înfrunte. Să calculezi mereu timpul şi spaţiul şi totul să tindă spre infinit.
Un infinit în care eşti doar tu. Semeţ ca un leu cu coamă stufoasă, rege peste acest tot pe care l-ai transformat într-un nimic uriaş, într-un gol pe care îl măsori zi după zi după zi după zi... şi care cu cât pare să crească mai repede, cu atât începe să te strângă mai tare, să te sugrume, să te ardă şi să îţi urle că zi după zi după zi după zi ai rămas tot mai singur şi tot mai sec, deşi te simţeai tot mai plin de tine; că ai ajuns un pârlit fără scop şi fără provocare, gol de sens şi fără NIMIC. Şi fără NIMENI.
Şi că tot ce ţi-a rămas este să cerşeşti speranţe de nicăieri, în timp ce mai calci doar pe stârvuri de iluzii.
Intr-o seara de gugalit iete ce-am gasit eu pe neeet. Ceea ce urmeaza m-a facut sa ma gandesc serios la faptul ca nici nu merita osteneala sa scornesti injuraturi si blesteme noi. Dincolo de uimirea ca asa ceva se poate pune in versuri si de hohotele de ras provocate de imaginarea involuntara a unora dintre "urari", am reusit sa dedic catorva persoane "dragi" mie urmatoarele:
" (...) Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,
Te blestem să te-mpuţi pe picioare.
Să-ţi crească maduva, bogată şi largă,
Umflată-n sofale, mutată pe targă.
Să nu se cunoască de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul.
Oriunde cu zgârciuri ghiceşti mădulare,
Să simţi că te arde puţin fiecare.
Un ochi să se strângă şi să te sugrume
Clipind de-a măruntul, întors către lume,
Cel'lalt să-ţi rămâie holbat şi deschis
Şi rece-mpietrit ca-ntr-un vis.
Când ura te-neacă şi-ţi scânteie-n oase
Să vrei peste mie, să poţi pân'la şase.
Necazul tău mare să dea voce mică,
Să urli, să n-auzi, să vezi că ţi-e frică.
Iar ţie, jilavă gingaş gânditare,
Să-ţi fie şezutul cuprins de zăvoare.
Ficatul un cui să-ţi frământe,
Urechea să ţipe şi nasul să-ţi cânte.
Să-ţi crape măsele-n gură
Şi dinţii cu detunătură.
Să-ţi pută sărutul, oftatul să-ţi pută,
Mormântul cu mocirlă stătută.
O unghie pe săptămână
Să-ţi coacă la câte o mână,
Şi-n zilele de sărbătoare
Un deget şi de la picioare.
De pofte să-ţi sece obrazul,
De bube să nu-ţi mişti grumazul,
Să-ţi iasă cocoaşă
Şi gâlci şi cucuie-n cămaşă.
Buricul bubat din născare
Să-ţi sângere sub cingătoare.
De glezne târâş să-ţi atârne
Ghiulele de capete carne,
Rânjite, scrâşnite şi nerăzbunate:
Măceluri, osândă, pacate ... "
(Tudor Arghezi, Blestem - fragment)
Aviz amatorilor :D
... soarele rasare. De bun venit.
... Cand betivii dorm...
... corturi
... decor
... vicii
... Pitzi!
... iar corturi
... foc in gazda
... antrenament (hhhh!)
... combustibil
... reclama
... nu e ce pare a fi
... papa
... rucsac... nisip...
.... aproximativ.... toti
... cand betivii dorm (2)
... soarele apune
... cutzu
... foc propriu
... foc propriu (2)
... ceatza
... Mishu!
... am ramas doar noi
... in ultimul cort
... oaaaa, ditamai pescarushu'
... vine valu'
ne ia barca
scoici
melc
